VIDEO Formaţia care duce mai departe spiritul jazz-ului timişorean. Latin jazz, funk, blues şi surf cu JazzyBIT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

JazzyBIT este o trupă formată din trei tineri muzicieni care au început să cânte împreună în 2011. De atunci, şi-au făcut un bun renume în rândul consumatorilor de jazz şi au participat la cele mai importante festivaluri de profil din ţară

JazzyBIT a fost înfiinţată în 2011, la Timişoara de trei muzicieni: Teodor Pop (pian), Mihai Moldoveanu (bas) şi Szabó Csongor Zsolt (tobe). 
 

“Iniţial, în vara anului 2011, m-am cunoscut cu Michi (n.r. Mihai Moldoveanu) în două proiecte comune, Timişoara Big Band şi Blues Project. Al doilea a fost un proiect ad-hoc făcut doar pentru un festival de blues din Timişoara. Am văzut că suntem pe aceeaşi lungime de undă, amândoi voiam să facem un proiect doar cu compoziţii. La sfârşitul anului 2011, o prietenă comună ni l-a prezentat pe Csongor, şi aşa am început să cântăm”, a povestit Teodor Pop.


Interesant este că niciunul din muzicienii de la JazzyBIT nu este timişorean. Teodor Pop este din Oradea, “Michi” Moldoveanu de la Deva, iar Csongor din Sighişoara. 

Au venit la Timişoara la studii şi aici au pus bazele trupei. Primul lor concert a fost în 2 februarei 2012 la Jazz Office. 


“Ideea JazzyBIT e o mixtură de ritmuri. Latin jazz, funk, blues, chiar şi surf. Sunt multe influenţe. Ne place să le combinăm. Majoritatea sunt compoziţiile mele, Michi este al doilea compositor, dar fiecare îşi aduce aportul destul de mare la toate piesele”, a mai spus Teodor.


Prezenţe la importante festivaluri de profil

JazzyBIT s-a impus rapid în rândul trupelor de jazz din Timişoara. Primul mare festival la care au participat a fost Timişoara Jazz Festival în 2012. Într-un fel, a fost o încheiere meritată a unui an cu peste 40 de concerte. 

În 2013 au urcat pe scenă la Alba Jazz, în deschidere pentru Omar Sosa, Green Hours Jazz Fest Bucureşti, Festivalul de Jazz de la Gărâna, Câmpina Jazz Rock, Roland Jazz Festival - Sân Georz Băi şi urmeaza SamFest. 

“Gărâna e de departe cel mai tare festival din România. Am cântat în ultima zi, cu Bugge, Magnus Ostrom şi Nicolas Simion. A fost foarte fain”, a spus Teodor Pop.

Tinerii muzicieni au mai avut un concert şi în Ungaria. La începiutul acestui an au cântat într-un club la Szeged. 

“A fost superb, publicul a fost excepţional, cu toate că locaţia a fost cam mică. Acum urmează primul nostrum concert la Budapesta. Mai avem o cerere din Polonia şi una pentru anul viitor în Ungaria”, a povestit pianistul trupei JazzyBIT.


Toboşarul Szabó Csongor Zsolt este cel mai “studiat” în domeniul  muzical. El este în prezent la Conservator, secţia Percuţie. “Michi” este autodidact şi absolvent al Facultăţii de Jurnalistică, iar Teodor Pop a făcut pian clasic de la vârsta de patru ani. În paralel cu liceul, a făcut modulul de pian-jazz din cadrul Şcolii Populare de Artă “Francisc Hubic” din Oradea. Pop este absolvent la “Poli” şi profesează ca inginer IT. 


Concert în cel mai tare club de jazz din Budapesta

La sfârşitul săptămânii, JazzyBIT va concerta în cel mai cunoscut club de jazz din Budapesta. Timişorenii au fost remarcaţi la Concursul studenţesc de jazz de la Târgu Mureş, unde în juriu se afla pianistul maghiar Peter Sarik. 


 

“Lui i-a plăcut foarte mult de noi, şi am păstrat legătura. El ne-a recomandat directorului de la Budapest Jazz Club, Laszlo Bona. Ne-a dat şansa să susţinem un concert în locaţia dânsului”, a declarat Teodor Pop.


După revenirea de la Budapesta, cei de la JazzyBIT vor intra în studio. În perioada 16-19 septembrie vor înregistra primul lor album, “Touch the Sky”, pe care vor să-l lanseze la sfârşitul anului, cel mai probabil la Timişoara Jazz Festival, care se va desfăşura în perioada 29 noiembrie-1 decembrie, la Opera Română din Timişoara. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie