VIDEO Dantelă din rădăcini de căpşuni şi rochia care creşte singură, într-o inedită expoziţie, la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi se deschide "Futurotextiles", o expoziţie în care sunt prezentate creaţii vestimentare inedite. Inovaţiile vor putea fi văzute, la Timişoara, de marţi până la sfârşitul lunii. În Banat, la vernisajul expoziţiei va participa şi ambasadorul Franţei, Philippe Gustin.

"Futurotextiles" este unul dintre cele mai importante şi mai interesante evenimente culturale organizate de Institutul Francez în perioada următoare. Expoziţia va fi itinerată în toamna aceasta în România, la iniţiativa Institutului Francez, din 10 până pe 29 septembrie la halele TIMCO din Timişoara şi din 15 octombrie până pe 22 noiembrie la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Acest eveniment va deschide sezonul cultural francez, care debutează în septembrie şi se va încheia în martie 2014. Proiectul "Futurotextiles" s-a născut în urma avântului tehnic şi cultural al oraşului Lille, din nordul Franţei. La iniţiativa asociaţiei Lille3000, cea care a coordonat activităţile culturale pe parcursul anului 2004, când oraşul Lille a fost Capitală culturală europeană, expoziţia propune o viziune de ansamblu a numeroaselor întrebuinţări ale textilelor contemporane, de la creaţia artistică la ştiinţe aplicate.

De la prima ediţie, în 2006, "Futurotextiles" a avut mai mult de 500.000 de vizitatori din lumea întreagă (Lille, Istanbul, Bangkok, Casablanca, Shanghai, Barcelona, Prato, Lodz). După primele două ediţii, expoziţia actuală include noile descoperiri şi pune accentul pe fibrele naturale, pe ultralejer şi pe invenţii demne de autorii de cărţi ştiinţifico-fantastice.

În această a treia ediţie a expoziţiei "Futurotextiles", inovaţia tehnologică atinge uneori cote ştiinţifico-fantastice şi se îmbină cu arta şi cu moda haute couture. Vizitatorii pot vedea, printre altele: un pulover care verifică permanent starea de sănătate, dantelă din rădăcini de căpşuni, perdele din fibră optică şi o rochie din celuloză care creşte singură, fără cusături, produsă de microbii care provoacă fermentarea vinului.

FUTUROTEXTILES - lille3000 from lille3000 on Vimeo.

Expoziţia este compusă din trei părţi: cea pedagogică, în care sunt explicate originile şi diversitatea textilelor, cea ştiinţifică, în care se pune accentul pe tehnologia viitoare a textilelor, şi cea artistică, pentru că noile fibre şi proprietăţile lor speciale inspiră mai mult ca oricând creatorii şi designerii.

"Originile fibrelor sunt câteodată ciudate. Cafeaua, o pietricică de bazalt sau glicina pot da naştere unei fibre, unui fir, unei ţesături. Noile fibre par să vină direct din domeniul ştiinţifico-fantastic. Interactive, inteligente, supuse la tehnici diverse de acoperire a textilelor cu un strat protector, apretare şi microîncapsulare, capătă proprietăţi cosmetice sau terapeutice, textilele bio-senzoriale, de exemplu, îţi pot modifica anumite condiţii fizice în funcţie de mediu devenind astfel antibacteriene, termoregulatoare, hidrofile, terapeutice", a declarat Caroline David, curatoarea expoziţiei, citată de Mediafax.

Citeşte şi:

Se înfiinţează garda Cetăţii Timişoarei, care va păzi intrarea în Bastionul Therezia

Timişoara ridică şi în acest an catargul de Ziua Marinei: 100 de ani de la realizarea Podului Tinereţii

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare