VIDEO Clanul de romi refugiat în casa părăsită a unui italian. Nimeni nu poate interveni, chiar dacă romii trăiesc într-un focar de infecţie şi îşi terorizează vecinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un clan de romi care trăieşte în condiţii greu de imaginat într-un cartier istoric al Timişoarei, terorizându-i pe locuitorii din zonă, este de neoprit. Nici descinderea primarului Nicolae Robu cu un alai de poliţişti locali nu a adus o soluţie de rezolvare a problemei.

Ajunsă în culmea disperării, o timişoreancă de pe strada Dacilor i-a semnalat în luna martie a acestui an primarului Nicolae Robu că într-o clădire părăsită de pe strada Dacilor nr. 3, deţinută de un italian, s-a refugiat un clan de romi care trăieşte în condiţii mizere, terorizând un cartier întreg. Nicolae Robu i-a răspuns atunci femeii, susţinând că rezolvarea problemei este una de durată.

Imediat după plângerea femeii „Adevărul” a documentat un articol la faţa locului, ieşind la iveală mizeria în care trăieşte clanul de romi, dar şi violenţa locatarilor, care au interzis orice fotografie „în curtea lor”, susţinând că „aici nu intră nici Poliţia”.

Weekend-ul trecut, o casă de pe strada Dacilor nr. 21 a fost incendiată, suspect fiind un bărbat aflat în curs de evacuare dintr-o locuinţă de la această adresă. Luni, primarul Nicolae Robu însoţit de un „comando” de poliţişti locali a descins pe strada Dacilor. Primarul a intrat şi în clădirea de la nr. 3, deţinută de italian şi ocupată de clanul de romi. A ieşit cu scandal, primarul numindu-i pe romi paraziţi. „Mergeţi la muncă. Nu am nevoie de voturile unor paraziţi”, le-a transmis Robu.

Marţi, primarul Nicolae Robu a declarat că fiind pe o proprietate privată, primăria nu poate face mai mult decât să îl amendeze pe proprietar pentru că lasă clădirea neîngrijită. Nicolae Robu a mai declarat că va solicita intervenţia Direcţiei de Sănătate Publică. „O să văd cum mai poate interveni şi Direcţia de Sănătate Publică. Sunt zone total insalubre, sunt proprietăţi private. Asta nu înseamnă că pe o proprietate privată cineva poate să creeze un pericol public. Aţi văzut ce magherniţe sunt acolo în curte? Este ceva înfiorător, iar acei indivizi sunt de obrăznicie.... Voi face o întâmpinare către DSP. Ce e acolo, pe proprietatea unui cetăţean italian reprezintă un pericol de infecţie. E atâta insalubritate. Noi dăm amenzi pentru starea jalnică a clădirii şi asta facem, dar acolo este mai grav decât atât”, a declarat primarul Nicolae Robu.

„Adevărul” i-a contactat pe reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, răspunsul fiind că primăria nu a transmis încă o solicitare referitoare la situaţia de pe strada Dacilor. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Daniela Şpac, a declarat, însă, că fiind vorba de o proprietate privată, instituţia nu poate interveni decât dacă este lăsat sau cu mandat de la judecător.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie