VIDEO Care este principalul reproş pe care şi-l face Nicolae Bănicioiu în cazul „Colectiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, acum membru marcant al partidului înfiinţat de Victor Ponta şi Daniel Constantin, a fost vineri la Timişoara.

Plecat din PSD şi înscris în Pro România, fostul ministru al Sănătăţii la momentul „Colectiv”, Nicolae Bănicioiu, a ajuns cu turneul de promovare a noului său partid şi la Timişoara. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Pro România, copreşedintele Pro România, Daniel Constantin, a declarat că Pro România caută oameni cu „un trecut profesional corect”.

„În primul rând trebuie să fie oameni care au un trecut profesional corect şi mă refer la oameni care fie au fost miniştri şi când se aşează în faţa electoratului au o bază de discuţie, nu încearcă să fie credibili doar prin puterea cuvintelor, ci prin ceea ce au făcut în trecut, fie sunt oameni care au o carieră profesională în privat care îi recomandă”, a declarat Daniel Constantin.

Întrebat dacă prezenţa lui Nicolae Bănicioiu în partid, ministru al Sănătăţii în momentul izbucnirii incendiului din Colectiv, este un avantaj sau un dezavantaj pentru Pro România, Daniel Constantin a răspuns că „atunci s-au făcut toate eforturile şi a fost bună-credinţă din partea celor care au guvernat”. Un răspuns mai amplu a oferit chiar Nicolae Bănicioiu.

România a făcut tot ce este omeneşte posibil ca să salveze cât mai mulţi oameni. Văd că nu avem încă răspunsurile de ce s-a întâmplat Colectiv, dar cu siguranţă nu a fost cauzat de Guvernul Ponta sau de cineva din Guvernul Ponta. A fost o tragedie care s-a speculat politic. (...) Cel mai important este să ne uităm pe statisticile pe care le dau medicii şi pe statisticile internaţionale, care la Colectiv dădeau dreptate autorităţilor române de atunci. Asta înseamnă că medicii români şi-au făcut treaba. Asta înseamnă că după Colectiv, medicina românească a fost distrusă pentru că dacă ar fi Colectiv sau un eveniment cu traume, România nu mai poate face faţă, la un nivel de zece ori mai redus, şi asta o recunoaşte azi şi ministrul Sănătăţii, o recunoaşte tot statul român”, a declarat Bănicioiu.

Întrebat care este cel mai mare reproş pe care şi-l face după Colectiv, în condiţiile în care a declarase că are „foarte multe reproşuri” să îşi facă, fostul ministru a declarat că principalul său reproş este că nu a comunicat mai bine cu familiile victimelor şi cu presa.

Toţi avem a ne reproşa foarte mult. A fost prima tragedie de amploarea asta. Nimeni nu a mai asistat la aşa ceva. Astăzi în Europa se fac protocoalele pe experienţa de la Colectiv. Reproşurile sunt. În primul rând, îmi reproşez faptul se putea comunica mai eficient şi cu familiile şi cu presa, numai că în momentele alea în care eram singuri, unii se ocupau cu demiterea guvernului, cu probleme politice, nu mai stăteam să gestionăm problemele de comunicare, cum ar trebui să dea bine la nu ştiu ce televiziune care avea o problemă cu PSD-ul şi care ne dădea sfaturi. Oricine ar fi fost în locul meu, nu cred că lua părerea unui ziarist în detrimentul unei păreri medicale avizate”, a declarat Bănicioiu.

Fostul ministru al Sănătăţii a mai declarat că transferurile au fost întodeauna încurajate şi ministrul nu s-a opus. „La nivel declarativ se dădeau asigurări...Vă daţi seama că eu şi cu Arafat eram singurii rămaşi atunci să gestionăm treaba asta, nu puteam să fugim. Am stat să gestionăm să nu moară mai mulţi oameni. Nu puteam să le spunem medicilor să îşi ia stetoscoapele şi halatele şi să fugă din spital că aşa vor două ONG-uri şi domnul cutare de la domnul Cioloş să îşi facă o platformă politică”, a declarat Nicolae Bănicioiu.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă