Viceprimarul Timişoarei şi secretarul general al primăriei, depistaţi cu COVID-19. Dominic Fritz a intrat în izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Timişoara anunţă că atât viceprimarul Ruben Laţcău, cât şi secretarul general interimar al Primăriei, Caius Şuli au fost testaţi pozitiv cu coronavirus. Secretarul prezintă simptome uşoare, viceprimarul este asimptomatic.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Timişoara, nu este sigur, deocamdată, dacă între cele două cazuri există o legătură, în condiţiile în care regulile de siguranţă au fost respectate. Cei doi au purtat mască şi au păstrat distanţa socială.

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a primit un rezultat negativ, la un test realizat ieri seară, dar a decis să lucreze de acasă în următoarele zile, ca măsură de precauţie. Primarul Dominic Fritz va repeta testul la sfârşitul săptămânii.

Primăria Timişoara anunţă că a implementat în urmă cu o lună un program de lucru decalat, conform reglementărilor în vigoare,  dispenserele cu dezinfectant sunt amplasate la fiecare etaj, iar portul măştii este obligatoriu în instituţie. Aseară s-a efectuat o dezinfecţie pe palierul pe care se află birourile viceprimarului, secretarului şi al primarului, iar tot personalul angajat pe palierul respectiv va fi testat preventiv.

„Întâlnirile pe care le-am programat pentru această săptămână vor avea loc pe zoom, iar dosarele le voi primi la semnat, în continuare, pentru ca activitatea Primăriei să nu fie perturbată. Ştiu că se apropie Crăciunul şi am vrea, pentru un timp, să uităm de toate grijile anului acesta. Dar, din păcate, tocmai pentru că se apropie Crăciunul trebuie să fim mai atenţi. Să purtăm masca, să păstrăm distanţa, să evităm întâlnirile nenecesare, ca să fim bine de sărbători.” a declarat Primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani