Vicepreşedintele CJ Caraş-Severin şi nepotul său, reţinuţi pentru trafic de influenţă şi complicitate. Ghiorghioni, prins în flagrant luând 20.000 de lei mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionesie Gheorghioni FOTO: Daniel Dancea

Ionesie Ghiorghioni a fost reţinut marţi seara pentru 24 de ore de către procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant în cursul zilei de ieri primind mită.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a vicepreşedintelui CJ Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată. De asemenea, tot pentru 24 de ore a fost reţinut nepotul lui, Adrian Cosmin Ghiorghioni, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii spun că în perioada ianuarie 2013-octombrie 2014 inculpatul Gheorghioni Ionesie, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin, a pretins şi primit de la un om de afaceri (martor denunţător) suma totală de 200.000 lei, reprezentând un procentaj de 10 % din valoarea plăţilor efectuate de instituţia publică către firma persoanei respective, pentru diverse lucrări de utilitate publică executate în baza unui acord cadru şi a unor contracte subsecvente.

În schimbul sumei menţionate, societatea comercială administrată de omul de afaceri a fost favorizată de către Gheorghioni Ionesie, prin efectuarea cu prioritate a plăţilor de către Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat – unitate din structura Consiliului Judeţean Caraş Severin şi prin acceptarea şi semnarea devizelor de lucrări de către funcţionarii din cadrul aceleiaşi instituţii.

În perioada 07.01 - 06.04.2015, pentru acelaşi motiv şi în aceeaşi calitate, inculpatul Ghiorghioni Ionesie, printr-un intermediar - inculpatul Ghiorghioni Adrian Cosmin, a pretins şi primit, în trei tranşe, de la acelaşi om de afaceri, suma totală de 8.400 euro. Pentru ajutorul acordat, Ghiorghioni Adrian Cosmin, rudă a inculpatului, a primit de la soţia omului de afaceri o cameră foto cu diverse accesorii, în valoare de 1.900 lei, mai arată procurorii.

La data de 25 martie 2015, în baza unei noi înţelegeri infracţionale convenite cu martorul denunţător, inculpatul a primit suma de 10.000 lei ca primă parte a procentului de 10% din încasările primite de firma omului de afaceri, pentru două contracte de deszăpezire încheiate la data de 31 decembrie 2014. Diferenţa de 20.000 lei a fost remisă inculpatului Gheorghioni Ionesie la data de 12 mai 2016, ocazie cu care a fost prins în flagrant.

Inculpaţii vor fi prezentaţi astăzi la Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

CITIŢI ŞI:

Cum negocia vicepreşedintele CJ Caraş mita şi de pe patul de spital: „Cât poţi, nu-i concurs, îs vremuri grele“. Ştia că e urmărit, dar nu se putea abţine

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani