USR acuză primarul unei comune din Timiş că a anulat toate semnăturile din cadrul campaniei „Fără penali“. Explicaţia edilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După primăriile din Sânnicolau Mare şi Lugoj, care au anulat jumătate dintre semnăturile adunate de USR în cadrul campaniei „Fără penali”, primarul comunei Comloşu Mare a anulat întreg dosarul cu semnături.

În cadrul campaniei “FărăPenali”, USR Timiş a strâns 32.969 de semnături validate de primările din judeţ, care vor fi trimise către Parlament. “Avem aşadar 89,95% dintre semnături certificate de autorităţile statului. Mai sunt de recuperat 2.705 semnaturi din judeţ. Unele primării au întârziat procesul de validare peste limită legală de 15 zile, iar în câteva cazuri vom merge zilele acestea pentru a le ridica”, au anunţat cei de la USR Timiş.
 

Trei primării din Timiş au anulat jumătate dintre semnăturile adunate localităţile respective în cadrul campaniei „Fără penali”. La Ghiroda s-au anulat 40 la sută dintre semnături, în timp ce la Lugoj au fost anulate 50 la sută, iar la Sânnicolau Mare 55 la sută.

Surpriza vine însă de la Comloşu Mare, unde Primăria a anulat întreg dosarul cu semnăturile oamenilor. 

“Este posibil să mai existe şi semnături neconforme transmise cu rea credinţă. Legea este foarte clară şi asta este datoria primăriilor, să valideze semnăturile, dar primarii şi funcţionarii nu trebuie să îşi depăşească mandatul.

50% din semnăturile oamenilor din Lugoj au fost anulate de Primărie; nu am primit explicaţii pentru acest număr imens de semnături invalidate. Primar FranciscBoldea, PSD. 

55% din semnăturile oamenilor din Sânnicolau au fost anulate de Primărie; aici am primit motive; stupide, explicaţiile sună astfel: lipsa celui de-al doilea prenume sau adresă incompletă. Primar Dănuţ Groza, PNL. 

40% din semnăturile oamenilor din Ghiroda au fost anulate de Primărie; am primit şi aici motive, din nou lipsa celui de-al doilea prenume sau adresă incompletă. Primar Ionuţ Stănuşoiu, PNL. 

33,75% din semnăturile oamenilor din Sânmihaiu Român au fost anulate de Primărie, din aceleaşi motive ca mai sus. Primar Mărcuţi Viorel, PSD. 33% din semnăturile oamenilor din Şag au fost anulate de Primărie, din aceleaşi motive stupide. Primar Flavius Roşu, PSD. 

Întreg dosarul cu semnăturile oamenilor din Comloşu Mare a fost anulat de Primărie, pe motiv că nu am depus trei dosare separate cu cele trei sate, ci unul cu întreg UAT-ul, după cum specifică şi legea. Primar Ovidiu Ştefănescu, PSD”, anunţă USR Timiş.

„Conform legii, dosarele se fac pe fiecare localitate în parte. Ei au venit cu un dosar la grămadă. Pe localitate înseamnă Comloşu Mare, Comloşu Mic, Lunga. Aşa spune legea. Pe dosarul respectiv lipsesc CNP-uri, am luat legătura cu persoanele care sunt acolo, nu sunt semnăturile lor, sunt copii sub 18 ani. Dacă ei nu cunosc legea, ce pot eu să fac? Să mă oblige pe mine să încalc legea? Nişte lucruri penale să fac eu? Eu nu aveam nicio problemă. Eu nu am o problemă cu 30 şi ceva de semnături din care 20 sunt false. Ce să fac? Să mă duc să îi fac plângere celui care a strâns semnăturile?”, a declarat primarul din Comloşu Mare, Ovidiu Nicolae Ştefănescu.

Primarul a mai declarat că deţine informaţii potrivit cărora semnături din dosarul care a fost depus la Primăria Comloşu Mare au fost strânse într-un local din Jimbolia, iar cel care ar fi adunat semnăturile nu apare în dosar. Primarul mai acuză că, în cazul semnăturilor adunate la Jimbolia, semnatarilor li s-ar fi spus că se strâng semnături pentru un eveniment. Primarul din Comloş a declarat că va face plângere la Poliţie.

 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie