UPDATE Grav accident pe drumul spre Aeroportul Timişoara. O maşină în care se aflau doi copii s-a dat de mai multe ori peste cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de descarcerare FOTO pressalert.ro

Un grav accident a avut loc duminică seara pe drumul judeţean care face legătura între Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara şi Drumul Naţional 6. O maşină în care se aflau doi adulţi şi doi copii s-a răsturnat.

UPDATE Potrivit poliţiştilor accidentul de pe drumul spre aeroport s-a produs după ce un bărbat de 37 de ani a condus un autoturism care se deplasa spre Ghiroda s-a angajat în efectuarea unei depăşiri, însă nu a mai putut redresa autoturismul şi a intrat în coliziune cu un stâlp metalic de pe sensul opus de mers, apoi în doi copaci ornamentali, după care s-a răsturnat pe sensul său de mers. „În urma impactului patru persoane au fost rănite şi transportate la spital, respectiv şoferul, pasagera dreapta-faţă, o femeie de 33 de ani, şi doi minori (băieţi) de şapte si nouă ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis poliţiştii potrivit cărora, femeia este rănită uşor, iar copiii şi bărbatul sunt răniţi grav. .

Patru persoane, doi adulţi şi doi copii, au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc duminică seara pe drumul care leagă Aeroportul Timişoara de oraş. Potrivit pressalert.ro, un Volkswagen, în care se aflau doi soţi şi copiii acestora a lovit mai mulţi copaci şi un stâlp după care s-a dat de mai multe ori peste cap. Conform declaraţiilor martorilor oculari, şoferul conducea cu viteză şi a făcut mai multe depăşiri pe linia continuă. Potrivit Poliţiei, primele informaţii de la faţa locului arată că accidentul a fost unul grav.

Vom reveni cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”