UPDATE Circ fără precedent în Consiliul Local Timişoara. Luptă cruntă pentru putere în politica locală. PSD nu a reuşit să schimbe viceprimarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circ fără precedent în Consiliul Local Timişoara

Consiliul Local Timişoara s-a întrunit astăzi în şedinţă extraordinară pentru stabilirea unei noi majorităţi. Lupta pentru putere dintre PSD şi PNL este crâncenă, sala de şedinţe a Consiliului Local fiind transformată într-o adevărată sală de spectacol.

UPDATE Când a fost supusă la vot înlocuirea viceprimarului liberal Dan Diaconu, consilierii PNL şi PD-L s-au s-au retras, în sală rămânând doar 14 consilieri, numărul limită pentru cvorumul necesar. În urma votului secret, Dan Diaconu a rămas pe funcţie, fiind 13 voturi pentru înlocuirea lui şi unul împotrivă. Practic, acest vot a făcut diferenţa care a dus la o înfrângere zdrobitoare a PSD-ului. 

"A fost o nereuşită în condiţiile în care unul dintre colegii care a semnat acel parteneriat admnistrativ a plecat din sală, iar unul dintre colegi a votat împotrivă. Se poate spune că cineva a trădat. A fost un vot secret, legal, cu ştampilă", a declarat consilierul PSD Radu Ţoancă, vizibil afectat de rezultatul votului.

La rândul său, consilierul Bogdan Herzog, care era propus pentru funcţia de viceprimar l-a felicitat pe Dan Diaconu pentru păstrarea funcţiei. "Domnul Diaconu a ţinut foarte mult la funcţia de viceprimar. Îl felicit că a rămas pe funcţie. Eu mă bucur că am putut să răspund în Consiliul Local unor acuze care mi-au fost aduse", a declarat Bogdan Herzog, care a fost acuzat de propagandă prorusă pentru mai multe articole publicate în Vocea Rusiei. 

În cealaltă tabără, liberalii au sărbătorit reuşita cântându-i "La mulţi ani" viceprimarului Dan Diaconu, care îşi sărbătoreşte ziua de naştere chiar astăzi. Primarul Nicolae Robu a reiterat ideea că în spatele încercării de schimbare a viceprimarului Diaconu se află fostul primar, Gheorghe Ciuhandu, pe care l-a acuzat că a încercat să îşi pună în funcţie un apropiat al său. 

Foşti parteneri în cadrul USL, liberalii şi social-democraţii din Timişoara au ajuns în război deschis pentru acapararea puterii la nivel local. În această luptă crâncenă pentru putere, PSD are un avantaj numeric, reuşind atragerea a doi consilieri PNŢCD, Bogdan Herzog şi Flavius Boncea, care înclină balanţa în favoarea PSD. De altfel, şedinţa de astăzi a fost convocată tocmai pentru debarcarea viceprimarului liberal Dan Diaconu şi instalarea pe funcţia de viceprimar a lui Bogdan Herzog. Lucrurile s-au complicat pentru că Herţog şi Boncea au fost excluşi chiar din această dimineaţă din şedinţa de Consiliu Local.

Încă din debutul şedinţei de Consiliu Local, la care participă aplaudaci ai ambelor tabere, politicienii şi-au aruncat cuvinte grele, certându-se mai întâi pentru desemnarea preşedintelui de şedinţă. Tot cu această ocazie, secretarul Primăriei Timişoara şi primarul Nicolae Robu au avut un schimb de replici acid, ocazie cu care primarul l-a ameninţar pe Cojocari cu sancţiuni.

Până la urma consilierul PSD Radu Ţoancă a fost desemnat preşedinte de şedinţă. Odată rezolvată această problemă s-a dat startul atacurilor la baionetă. Astfel, foşti parteneri în USL, liberalii şi PSD-iştii şi-au aruncat cuvinte şi acuze grele. Tonul l-a dat primarul Nicolae Robu care i-a acuzat pe PSD-işti că vor să pună mâna pe putere pentru a avea acces la contracte preferenţiale.

Primarul Nicolae Robu l-a atacat şi pe consilierul propus pentru funcţia de viceprimar, Bogdan Herzog, pe care l-a acuzat, în baza unor articole publicate în Vocea Rusiei, că este prorus, fan al lui Putin. La rândul său, Herzog şi-a asumat afirmaţiile făcute în Vocea Rusiei, dar a spus că este filogerman, militând pentru „o relaţie bună cu Rusia”.  

În momentul în care a primit confirmarea că Bogdan Herzog este colaborator la Vocea Rusiei, Petrică Folică, ales din partea PP-DD, partid care a bătut de altfel palma cu PSD pentru formarea unui noi majorităţi a părăsit sala de şedinţă, susţinând că nu „a ştiut de opiniile acestui om”. Restragerea lui Folică poate pune în pericol majoritatea pe care s-a bazat PSD pentru formarea unei noi majorităţi.

După mai bine de două ore de declaraţii politice, consilierii locali s-au certat pe ordinea de zi, fiind solicitată retragerea de pe ordinea de zi a punctului care vizează excluderea din partid a consilierilor locali PNŢCD, Radu Herzog şi Flavius Boncea.

Urmăriţi timişoara.adevarul.ro pentru a vedea cum se tranşează lupta pentru putere din Timişoara

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt