UPDATE Catedrala din Timişoara, din nou fără cruci. De această dată, într-un afiş al Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O schiţă a Catedralei din Timişoara a apărut pe un afiş al Ministerului Sănătăţii fără cruci

Catedrala Mitropolitană din Timişoara apare, din nou, fără cruci, într-un afiş. De această dată, într-un afiş al Ministerului Sănătăţii de promovare a campaniei de vaccinare. În urma reacţiilor publice, afişul a fost modificat.

UPDDATE: În urma izbucnirii scandalului, Ministerul Sănătăţii a modificat afişul, adăugând crucile lipsă. Ministerul nu a făcut alte precizări, dar răspunzând unui comentariu al consilierului judeţean PNL Sorina Ciurlea, Ministerul a explicat cum a rămas Catedrala fără cruci.

„Credinţa şi ştiinţa se completează reciproc. Nu ne-am dorit niciodată să transmitem un alt mesaj prin comunicarea noastră şi ne cerem iertare că am făcut-o neintenţionat. Aveţi dreptate, ilustraţiei Bisericii din Timişoara îi lipseşte un detaliu foarte important care acum şi-a recăpătat poziţia firească.

Nu ne-am dorit niciodată să lezăm cultura sau credinţa, ele sunt legătura dintre noi, o punte între oameni. Biserica din Timişoara, ca orice alt monument spiritual sau cultural, trebuie să ne adune, nu să ne dezbine. Simboluri ale locurilor pe care le numim acasă. Simboluri ale unităţii.

În spatele ecranelor suntem oameni, iar oamenii greşesc. Vă promitem că o să fim mult mai atenţi în viitor, că învăţăm din greşelile pe care le facem, mici sau mari”, a transmis Ministerul Sănătăţii. 

 





Un afiş prin care Ministerul Sănătăţii anunţă că „acum mai mulţi români se pot programa pentru vaccinare în municipiile cu rata de incidenţă de peste 4,5 la mia de locuitori” prezintă grafic şi Catedrala Mitropolitană din Timişoara, dar fără crucile din vârful turlelor.

În urmă cu mai mulţi ani, pe un afiş al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană a apărut reprezentarea Catedralei fără cruci. Ulterior, afişul a fost modificat. Anul trecut, tot la Timişoara, Catedrala fără cruci pe turle apărea într-o pictură murală. În urma reacţiilor publice, pictura a fost modificată, fiindu-i adăugate crcucile.

Reacţia Arhiepiscopiei

Arhiepiscopia Timişoarei a reacţionat după apariţia afişului promovat de Ministerul Sănătăţii.

„Arhiepiscopia Timişoarei îşi exprimă surprinderea şi regretul faţă de postarea pro-vaccinare promovată de Ministerul Sănătăţii pe pagina sa oficială de Facebook, în care este reprezentată Catedrala mitropolitană din Timişoara, fără crucile de pe turle.

De altfel, nu este prima dată când catedrala noastră, emblemă a Timişoarei şi a Banatului, este reprezentată fără crucile aşezate pe turle, ca simbol al biruinţei asupra răului şi nu este prima dată când Centrul eparhial ia atitudine împotriva unor astfel de reprezentări grafice trunchiate.

Pentru buna informare a opiniei publice precizăm, totodată, că lăcaşul mitropolitan al Timişoarei apare în postarea Ministerului Sănătăţii fără acordul nostru, fapt pentru care adresăm factorilor responsabili din această înaltă instituţie a statului solicitarea de a reface imaginea postată cu prezentarea completă şi corectă a Catedralei mitropolitane din Timişoara, monument istoric şi de arhitectură bisericească, apreciat la nivel naţional şi internaţional”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Timişoara.

Reacţia dură a fostului primar al Timişoarei

Şi fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu a avut o reacţie pe subiect. Robu a reacţionat dur, criticând „neruşinarea neomarxiştilor”.

„Cum îşi permite o instituţie a Statului Român să folosească o imagine a Sfintei Catedrale Mitropolitane -da, sfântă pentru orice timişorean, indiferent de credinţa sa, pentru că pe treptele sale s-a murit în Decembrie 1989 pentru libertatea de care beneficiem, de-atunci, cu toţii!-, ciuntită de crucile de pe turlele sale?! Dacă o astfel de atitudine înseamnă “political correctness”, dacă tot “political correctness” înseamnă să nu spui mamă şi tată, bărbat şi femeie, etc., atunci eu sunt adversar al “political correctness” cu un asemenea înţeles!”, a scris Nicolae Robu, pe Facebook.

Şi deputatul PNL de Timiş, Ben Oni Ardelean, a reacţionat, pe pagina sa de Facebook.

„Domnule ministru Vlad Voiculescu, este imorală întreaga campanie de denigrare a creştinismului pe care o duceţi alături de colegii dumneavoastră speriaţi de Biblie (a se vedea zecile de ceremonii de depunere a jurământului, odată cu preluarea mandatelor de aleşi locali sau parlamentari).

Catedrala Mitropolitană din Timişoara este simbolul sacru al acestui oraş. Vă rog să terminaţi, odată pentru totdeauna, orice fel de încercare disperată de eliminare a însemnelor, obiceiurilor, sau a cuvintelor creştine! Ceea ce faceţi este o formă gravă de FUNDAMENTALISM, respectiv fundamentalism secularist. Iar orice urmă a acestui curent este extrem nocivă pentru o societate”, a scris Ben Oni Ardelean, pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”