Unul dintre cei mai importanţi investitori din Africa de Sud pregăteşte o nouă tranzacţie în Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) este pe cale de a-şi lărgi portofoliul din capitala Banatului. Compania care a cumpărat anul trecut City Bussines Center a anunţat noi investiţii în Timişoara.

NEPI a anunţat la sfârşitul acestei săptămâni că va intra pe pieţele de retail din Târgu Jiu, Drobeta Turnu-Severin şi Sibiu prin achiziţii de terenuri, dar şi de proiecte deja existente. Una dintre locaţiile unde compania va investi este Timişoara. "NEPI continuă să exploreze şi să dea curs noilor oportunităţi de achiziţie şi dezvoltare din România şi din regiune. Printre acestea sunt incluse achiziţionarea unui teren pentru o dezvoltare în Timişoara şi achiziţionarea unui centru comercial cu potenţial de extindere în România, precum şi achiziţionarea de drepturi în legătură cu un centru comercial în Budapesta", se arată într-un comunicat transmis de NEPI Bursei de Valori Bucureşti.

Compania care a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai importanţi investitori din România a dat o lovitură spectaculoasă a mijlocul lunii aprilie, pe bursa din Africa de Sud, strângând în câteva ore aproximativ 59 de milioane de euro. Ultima tranzacţie a celor la NEPI pe piaţa românească s-a produs la începutul lui 2013, când fondul de investiţii şi-a adăugat în portofoliu şi clădirea de birouri Lakeview, pe care a cumpărat-o de la Dinu Patriciu pentru 61,7 milioane de euro. Compania care deţine acum City Bussines Centre a ajuns la active imobiliare de aproximativ 650 de milioane euro pe piaţa internă.

Dacă la Sibiu sau Turnu Severin NEPI intenionează să preia afaceri deja existente, se pare că în Banat ar urma să fie ridicat un proiect de la zero. În Timişoara există două proiecte de anvergură pentru mall-uri abandonate în anii de criză: Timişoara Plaza, proiect al israelienilor de la Plaza Center, şi Civic Center, proiect al ui Ion Ţiriac, împreună cu un partener spaniol. Unul dintre aceste două proiecte, sau măcar locaţiile rămase nefolosite, ar putea fi ţinta celor de la NEPI. Anul trecut, compania cu sediul în Insula Man, dar înfiinţată în Africa de Sud, a cumpărat City Business Center Timişoara, cel mai mare complex de birouri de clasă A din afara Bucureştiului. Părţile nu au comunicat valoarea tranzacţiei, însă aceasta a fost estimată la 40 de milioane de euro.

Mall-urile fantomă ale Timişoarei

Al doilea oraş din ţară ca nivel de trai şi ca putere economică, Timişoara are în acest moment un singur mall. Acum câţiva ani, când criza nu-şi făcuse încă simţită prezenţa, numeroase consorţii şi companii imobiliare anunţau planuri ambiţioase de dezvoltare în Timişoara şi în zonă. Între timp, sita recesiunii a cernut şi doar un procent infim din proiectele care arătau foarte bine pe hârtie au fost realizate şi în realitate. Mall-ul de la Abator a rămas în stadiul de proiect încă din 2007 şi, la sfârşitul lui 2009, au fost sistate chiar şi lucrările de restaurare la singura clădire monument rămasă în picioare în acel spaţiu. Proiectul iniţial de la Abator, conceput de firma lui Ion Ţiriac, în colaborare cu un consorţiu spaniol, era unul foarte ambiţios şi prevedea 45.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, o parcare subterană cu o capacitate de 2.000 de locuri, o clădire de locuinţe cu 11 etaje, precum şi spaţii de birouri, pe o suprafaţă de 80.000 de metri pătraţi. 

Celălalt proiect de amploare, care ar fi trebuit să fie deja „în picioare“ în zona Modern, este Timişoara Plaza. Acest mall, pentru care Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat în 2009, ar fi trebuit să aibă trei etaje, magazine de îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii, cinematograf multiplex, un supermarket, o sală de fitness, magazine de electronice, restaurante, cafenele şi 1.300 de locuri de parcare pentru clienţi. În 2011, se părea că israelienii de la Plaza Center erau gata să demareze construcţia, cu termen limită pentru deschiderea complexului sfârşitul lui 2013 sau începutul lui 2014. Lucrările nu au început, însă, nici acum.

Între timp, singurul mall care a „bătut“ criza, fiind deschis în 2005, prosperă în continuare. Considerat la un moment dat cel mai mare mall din Europa de Est, Iulius Mall din Timişoara are o suprafaţă totală de aproape 180.000 de metri pătraţi, după extinderea din 2009. În condiţiile în care momentan nu are concurenţă pe piaţa timişoreană, grupul Iulius poate considera cele 105 milioane de euro drept o investiţie înţeleaptă.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online