Universitatea Timişoara a revenit în primul eşalon al voleiului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voleibaliştii timişoreni au ocupat locul 2 la barajul de promovare. FOTO: drukceria.ro

Băieţii antrenaţi de Sorin Grădinaru au obţinut duminică a doua victorie în turneul de promovare de la Galaţi, la care au participat cele mai bune patru echipe din cele două serii ale eşalonului secund.

În primul meci, disputat vineri, Universitatea s-a impus în faţa CSM Suceava cu 3-1 (25-20, 25-19, 19-25, 25-19), însă a pierdut întâlnirea de sâmbătă, cu Arcadia Galaţi, scor 0-3. Dragoş Unguraş, Sorin Schiesz, Albert Balint, Ioan Grama, Cristian Bălulescu, Cătălin Ungureanu, Vlad Stănoiu, Alin Flonta, Daniel Dincă, Eric Reitmayer şi Bogdan Toma sunt jucătorii care au obţinut promovarea, însă bucuria timişorenilor a fost una temperată. Situaţia financiară precară a echipei ar putea pune în pericol prezenţa Timişoarei în Divizia A1.

"Sunt rezervat momentan, trebuie să discut şi cu cei de acasă în cursul săptămânii viitoare, pentru că totuşi nu e echipa mea. Noi am venit la Galaţi să ne respectăm în primul rând pe noi, ne-am făcut datoria şi cam atât. Faptul că a ieşit şi această promovare, nu poate decât să mă bucure", a spus antrenorul Grădinaru, citat de druckeria.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!