Universitatea de Vest deschide centre de înscriere şi admitere în afara Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În baza strategiei sale de sprijinire a mediului preuniversitar şi a acordului încheiat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene, Universitatea de Vest din Timişoara anunţă deschiderea de centre de înscriere şi admitere pentru toate facultăţile sale în Deva, Reşiţa şi Turnu Severin.

Măsura vine în sprijinul elevilor, pentru a nu mai face deplasarea la Timişoara, economisind astfel timp şi resurse financiare.

Centrele de înscriere şi admitere din cele trei reşedinţe de judeţ vor prelua dosarele candidaţilor în aceleaşi condiţii ca în Timişoara, aceştia fiind scutiţi de un drum suplimentar.

“Face parte din strategia noastră a sprijini tinerii pe toate planurile. Universitatea de Vest din Timişoara a demonstrat, în numeroase rânduri, o implicare continuă şi consistentă în comunitate, venind cu soluţii la nevoile acesteia. Îi invităm pe toţi cei care doresc o educaţie de nivel înalt, care să răspundă cerinţelor internaţionale, să se înscrie la Universitatea de Vest, să facă parte din Familia UVT”, spune rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

Astfel, cei interesaţi se pot înscrie, în perioada 15 – 17 iulie, la cursurile Universităţii de Vest din Timişoara şi la centrele din: Deva, în cadrul Colegiului Naţional ”Decebal”, de pe Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 22; Reşiţa, în cadrul Colegiul Naţional ”Traian Lalescu”, B-dul. A.I. Cuza, Nr. 7; Turnu Severin, în cadrul Colegiului Naţional ”Gheorghe Ţiţeica”, Str. Crişan nr. 50.

Admiterea la Universitatea de Vest din Timişoara are loc în perioada 7 – 31 iulie.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare