Universitate de Vest Timişoara a acordat titlul de Doctor Honoris Causa un Lord englez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Vest Timişoara se poate mândri să aibă pe lista beneficiarilor unui titlul de Honoris Causa numele unui Lord în adevăratul sens al cuvântului. Lordului Griffiths de Fforestfach, membru al Camerei Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a primit joi, din partea instituţiei timişorene titlul de Doctor Honoris Causa Socialium Scientiarum.

Începând din această săptămână, pe lista celor care au primit titlul de Doctor Honoris Causa se numără şi Lordului Griffiths de Fforestfach. El a primit, joi, într-un cadru festiv, titlul pentru contribuţia adusă la viaţa publică din Regatul Unit, precum şi pentru implicarea creativă în economia globală şi în promivarea responsabilităţii sociale la nivel global.

Noul Doctor al UVT şi-a început cariera în mediul academic, fiind titular în departamentul de studii economice a London School of Economics, ulterior ocupând postul de profesor de Economie Bancară şi Finanţe Internaţionale la City University, loc unde a şi devenit decan al Universităţii de Ştiinţe Economice. Între 1982 şi 1985 a fost director al Băncii Angliei. De asemenea, a fost şef de Departament în cabinetul Margaret Thatcher într-o perioadă extrem de prosperă a Angliei. Pentru contribuţia sa la dezvoltarea economică a şi primit titlul de Lord. Ca o recunoaştere a cunoştinţelor sale în domeniul economic a primit funcţia de vice-chairmanal companiei Goldman Sachs International. Pe lângă funcţiile deţinute, el este membru şi consilier pentru numeroase organizaţii nonguvernamentale şi caritabile. Între preocupările sale un punct important este promovarea eticii în afaceri, dar şi de implicare a marilor companii.

„Este o plăcere deosebită să mă aflu din nou în Timişoara. Am vizitat prima dată Timişoara imediat după căderea lui Ceauşescu şi am vizitat ţara dumneavoastră în multe rânduri de atunci, în parte în legătură cu Facultatea de Management a Universităţii Emanuel din Oradea, dar şi în calitate de conducător al unei echipe de consilieri pentru privatizarea Romtelecom. Domnule Rector, sunt încântat că sub conducerea Dumneavoastră Universitatea este înfloritoare, nu în ultimul rând în domeniul meu de specialitate, şi anume, acela al economiei şi afacerilor”, a declarat Lord Griffiths de Fforestfach, în cadrul ceremoniei.

„Lord Griffiths de Fforestfach, acordarea celei mai înalte distincţii academice a Universităţii de Vest din Timişoara este semnul recunoaşterii întregii Dumneavoastre activităţi. Este astfel o reflectare a înaltei şi aclamatei receptări a contribuţiilor majore aduse de Domnia Voastra la promovarea şi dezvoltarea gândirii strategice fundamentate etic, în domeniul managementului afacerilor la nivel global. Suntem onoraţi să ştim că începând de astăzi, 10 aprilie 2014, vă număraţi printre deţinătorii titlului Doctor Honoris Causa ai Universităţii de Vest din Timişoara, a spus, la rândul său, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online