Un timişorean antrenează lotul olimpic de caiac canoe al Japoniei. "Acolo vin mai întâi rezultatele, apoi finanţarea"

Timişoreanul Octavian Ispas antrenează de mai mulţi ani lotul nipon, iar prin eforturile sale echipa a ocupat un loc onorabil la Olimpiada de la Beijing.

La aproape 9.000 de kilometri distanţă de casă, într-o civilizaţie care pare extraterestră pentru europeni, un timişorean face performanţă.
Octavian Ispas, în vârstă de 38 de ani, a povestit, probabil la ultima vizită acasă înaintea Olimpiadei de la Londra din această vară, cum a devenit antrenorul lotului olimpic de caiac canoe al Japoniei, ce înseamnă să „ai mai întâi rezultate, apoi finanţare” şi cum a petrecut tsunami-ul care a devastat Tokyo.

Drumul spre succes
În Japonia nu a ajuns direct din România. „Mă aflam, prin 2005, în Mexic, unde lucram ca metodist (antrenor de antrenori – n.r.). Aici, am copiat sistemul de antrenament al cluburilor şcolare din România şi pot să spun că am avut succes. Însă mă plictiseam, vroiam mai multă provocare. Aşa că, atunci când am aflat de concursul pentru antrenor al lotului olimpic de caiaccanoe al Japoniei, am aplicat. Am avut un prim interviu, iar apoi, la ultima selecţie, am fost ales. Am avut 11 contracandidaţi, printre care maghiari sau australieni”, şi-a amintit Octavian Ispas. Când a ajuns la Tokyo, a descoperit o echipă în categoria D a sporturilor, ceea ce însemna finanţare minimă de la guvern.

„În primii ani, sportivii dormeau pe jos, în turnul de control al uneia dintre baze, atât de subfinanţată era echipa. În Japonia, mai întâi vine performanţa, abia apoi banii”, a mai spus antrenorul. Faţă de viaţa de birou şi viaţa liniştită din Mexic, de care a fugit, aici se afla adevărata provocare a carierei sale. Însă nu i-a fost deloc uşor. „Japonezii sunt mai reci decât nemţii. În plus, dacă e să fac o comparaţie cu sportivii români, japonezii nu trag atât de mult. Ei lucrează, au cultura muncii, însă nu pot să spun că se străduiesc prea tare. În plus, ei sunt dificili. Nici între ei nu vorbesc uneori”, a explicat timişoreanul.

Eforturile sale însă au dat rezultate. La Olimpiada din 2008 de la Beijing şi-a adus echipa pe locul cinci. Iar asta a atras şi finanţare, şi avansare. „Acum suntem în A şi pot spune că pot cheltui cam 160 de dolari pe zi, de sportiv”, a mai spus Ispas.

Experienţa japoneză
Viaţa în Ţara Soarelui Răsare decurge după un ritm propriu. „Este o altă lume. Consider că este cea mai curată ţară din lume. Un alt lucru care m-a frapat este modul în care ei tratează educaţia. Tinerii şi nu numai sunt încurajaţi să descopere mereu lucruri noi, să citească, să înveţe”, a dezvăluit antrenorul. Alimentaţia niponă este, la fel, pe gustul său. „Cred că o să trăiesc în plus cinci ani datorită mâncării de acolo”, a adăugat, zâmbind. 

Timişoreanul se întoarce însă definitiv acasă după Jocurile Olimpice de la Londra. „De ce mă întorc? Pentru că am obosit şi, în plus, consider că orice lucru are un sfârşit”, a explicat antrenorul.

Octavian Ispas va începe la Timişoara o nouă etapă în cariera sa. Pe lângă faptul că îşi va continua activitatea didactică la Universitatea de Vest, Ispas a pus bazele unui club de caiac canoe privat, afiliat la Federaţia Română de Kaiac Canoe. „Am investit bani din buzunar, am cumpărat 22 de bărci. Pentru că nu avem un spaţiu, suntem toleraţi deocamdată de Clubul Şcolar Sportiv, de pe malul Begheiului. Am făcut deja demersuri la Primărie, pentru a primi un loc în concesiune”, şi-a dezvăluit Ispas planurile „de acasă”.

Întrebat dacă ar antrena lotul olimpic al României, Octavian Ispas a răspuns ferm. „Nu în următorii patru ani. Vreau să stau acasă, să recuperez timpul petrecut departe de familie.”

În Hawaii, la tsunami
Octavian Ispas nu se afla în Tokyo atunci când cutremurul devastator şi valul de tsunami a lovit capitala. „Eram cu echipa în Hawaii, la pregătire, pentru că în Japonia era prea frig. Primul efect al acestui dezastru, care nu era departe de insule, a fost că era multă poliţie pe străzi. Nişte replici ale valului le-am văzut şi noi, de pe plajă. Alături de turişti, urmăream cum se retrage apa, descoperind nisipul, scoicile şi chiar peştii, apoi revenea, în forţă”, a povestit Ispas. S-a întors în Tokyo la trei zile după dezastru, găsind o naţiune unită de un alt val, cel al solidarităţii.