Un timişorean a primit 1, 3 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru a arăta unde va lovi tsunami

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Constantin, cercetător şi profesor la Universitatea din Viena este unul dintre cei peste 260 de oameni de ştiinţă europeni care a primit o bursă din partea Comisiei Europene pentru a studia fenomenul tsunami şi pentru a demonstra cu ajutorul formulelor matematice unde vor lovi valurile uriaşe şi ce pagube ar putea produce acestea.

Profesorul s-a născut în 1970 la Timişoara şi a absolvit Liceul „Nikolaus Lenau" din oraş, după care a urmat Facultatea de Matematică. Şi-a continuat studiile în Franţa , apoi la New York şi Elveţia. A devenit lector docent la Universitatea Zürich şi, după o perioadă, lector permanent la Universitatea Newcastle din Marea Britanie. Stabilit la Viena, după ce a predat la universităţi prestigioase din Suedia şi apoi Irlanda, Adrian Constantin nu a uitat oraşul natal. "Viena este un oraş deosebit şi are o tradiţie în matematică. Plus că mereu am simţit legătura dintre Banatul timişorean şi Austria", a precizat cercetătorul.

Câştigătorii burselor acordate de Comisia Europeană au fost anunţaţi în 19 ianuarie. Adrian Constantin a primit 1,3 milioane de euro. Studiul timişoreanului se bazează pe tsunamiul care a lovit coasta de vest a Asiei în 2004 şi a ucis peste 275.000 de oameni. „Vreau să înţeleg interacţiunea dintre valurile de la suprafaţă şi curenţii subacvatici şi să investighez valurile mari. Cercetarea mea este motivată de fenomene în care se poate observa ceea ce se întâmplă, dar cauzele şi mecanismul nu sunt cunoscute", a explicat românul.

Cercetătorul s-a întrebat: „De ce uneori apa se retrage pe 5-100 de metri şi apoi un tsunami loveşte ţărmul, iar alteori nu se retrage deloc înainte de gigantul val?". Astfel cercetarea timişoreanului porneşte de la felul în care s-au format valurile gigantice în 2004. „În Sri Lanka, unde tsunamiul a făcut multe victime, marea nu se retrăsese. Este un aspect important şi necunoscut, care mă interesează în mod deosebit", a declarat profesorul. Profesorul va analiza numărul de valuri şi mărimea acestora pentru a putea descoperi răspunsuri. Timişoreanul va studia formarea valurilor la suprafaţă pentru a descoperi ce curenţi se produc în adâncuri şi cât sunt de intenşi.

Adian Constantin va colabora cu un grup de oceanografi din Taiwan pentru a experimenta rezultatele obţinute din la nivel teoretic. Mai mulţi profesori de la universităţi faimoase din lume îl vor ajuta pe timişorean să-şi ducă cercetarea la bun sfârşit.

Timişoreanul îşi va desfăşura cercetările pe o perioadă de cinci ani.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online