Un preot a lăsat parohia dintr-un sătuc timișean pentru secția de poliție locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Țârlui a dat sutana pe uniforma de polițist local, ajungând în scurt timp adjunct al șefului Secției 2 a Poliției Locale Timișoara. La unitatea din Ronaț, părintele, cum încă îi mai spun unii colegi din poliție, răspunde la telefon cu "Să trăiți domnule colonel, ordonați!".

Născut în urmă cu 32 de ani la Podeni, în județul Mehedinți, actualul polițist a absolvit un seminar teologic și mai apoi Facultatea de Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A fost profesor de religie prin mai multe școli din localități timișene precum Belinț, Coștei, Păru, Țipari sau Sâlha, iar după ce s-a preoțit a devenit paroh în Topolovățu Mic, unde a păstorit o comunitate de 120 de persoane, despre care spune că îi este dor.

După ce s-a înscris în rândurile fostei poliții comunitare, preotul a fost antrenat în lupta corp la corp și a efectuat numeroase trageri cu pistolul. Marius Țârlui spune că nu s-a confruntat până în prezent cu o situație în care să fie nevoit să folosească forța, dar este convins că ar face față unei confruntări. ”Mă pot impune și prin vorbă, dar nu aș fi pasiv nici dacă ar trebui să imobilizez pe cineva", a declarat fostul paroh din Topolovățu Mic.

Citește povestea lui Marius Țârlui și vezi motivul pentru care preotul a devenit polițist local în săptămânalul ADS Timișoara!

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort