Un neamţ a câştigat 32 de hectare din teritoriul Timişoarei şi daune de 600.000 de lei
0Cetăţeanul german Arenz Hans a obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care trebuie să i se retrocedeze 32 de hectare de teren pe raza municipiului Timişoara. Primăria nu are terenul, l-a cerut la Prefectură, dar nu l-a primit. Sătul să aştepte, neamţul a dat primăria în judecată şi a câştigat daune de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere.
Printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă emisă de Judecătoria Timişoara în 2008 , Arenz Hans primea dreptul de a-i fi restituit terenul luat abuziv de statul român de la părinţii săi. Comisia Locală de Fond Funciar nu a mai găsit nici măcar un petic de pământ, astfel că s-a adresat Prefecturii Timiş pentru a cere teren disponibil. Primarul nu a primit însă niciun răspuns.
Penalităţi de 100 de lei pe zi
Prins la mijloc între autorităţile statului şi sătul să tot aştepte, cetăţeanul german a acţionat din nou Primăria Timişoara în instanţă, cerând daune de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere. Germanul a primit câştig de cauză, iar o sentinţă obligă primăria să plătească daunele începând cu 24 aprilie 2009, cumulându-se până acum penalităţi de peste 600.000 de lei, iar suma creşte cu fiecare zi de întârziere. „Am obţinut şi o asemenea sentinţă definitivă şi irevocabilă. Acum aşteptăm să vedem dacă vom obţine acel teren în natură sau dacă vine Comisia Locală cu o altă propunere”, a spus avocatul germanului, Anton Trăilescu.
Cine plăteşte daunele?
Pentru că nu avea de unde să dea teren şi pentru că nu a primit niciun răspuns, primarul Gheorghe Ciuhandu a decis să acţioneze Prefectura în instanţă pentru ca cei de aici să-şi asume răspunderea pentru situaţia creată. „Cu toate că am trimis două adrese, cu toate că am solicitat punerea la dispoziţie a terenului, nu am primit niciun răspuns. Faţă de această situaţia acţionăm în instanţă Prefectura pentru plata daunelor combinatorii la care a fost supusă primăria”, a spus primarul Gheorghe Ciuhandu. La rândul său, prefectul Mircea Băcală susţine că vina este a primăriei. „Comisia Locală nu l-a pus în posesie, deci eu nu aveam cum să emit titlu de proprietate neavând amplasament. Dacă instanţa va considera că există o culpă a noastră ne vom conforma, dar nu avem nicio vină”, a spus Băcală.