Un bărbat din Timiş a fost găsit spânzurat la marginea satului în care locuia
0Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care şi-a pierdut viaţa un bărbat din Timiş. Acesta a fost găsit spânzurat, de creanga unui copac, la marginea satului în care locuia.
Cea care a făcut macabra descoperire este chiar mama bărbatului în vârstă de 49 de ani. Femeia este cea care duminică şi-a găsit fiul spânzurat, la aproximativ un kilometru de sazul Hezeriş.
„Pe cadavru nu au fost descoperite urme de violenţă cu excepţia şanţului lăsat de cablul electric pe care acesta l-a folosit", a declarat Emil Andrei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Lugoj în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului. Poliţiştii vor continua cercetările, pentru a stabili cu exactitate în ce condiţii a avut loc evenimentul.