Un adolescent din Strehaia, venit în Banat cu familia să vândă cazane de cupru, arestat după ce a violat doi băieţi de 6 şi 10 ani ademeniţi într-o rulotă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiul unei familii de romi care produce cazane de cupru a fost arestat pentru viol în formă continuată FOTO Agerpres

Un tânăr de 15 ani din Strehaia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol în formă continuată. Adolescentul este acuzat că i-a violat pe doi băieţi de 6 şi 10 ani, daţi în plasament unei familii din Murani, judeţul Timiş.

Magistraţii Judecătoriei Timişoara au dispus arestarea preventivă a unui tânăr de 15 ani acuzat că a violat doi băieţi de 10 şi 6 ani. Dosarul penal pe numele adolescentului a fost deschis la începutul lunii, pentru tentativă de viol. În urma cercetărilor, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică din tentativă de viol în viol în formă continuată, constatându-se că băiatul de 15 ani i-a violat pe cei doi băieţi de 10 şi 6 ani, daţi în plasament unei familii din Murani.

„În fapt, din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că la sfârşitul lunii iulie 2015, în rulota inculpatului Răducăniţă Gabriel situată în sat Murani, com. Pischia, jud.Timiş, acesta ar fi întreţinut, prin contrângere, raporturi sexuale anale cu două persoane minore de sex masculin, în vârstă de 6 ani şi de 10 ani, iar la data de 06.08.2015, în acelaşi loc, ar fi întreţinut actele sexuale anale, prin constrângere, cu minorul de 10 ani, respectiv ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale anale, prin constrângere, cu minorul în vârstă de 6 ani”, au arătat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, tânărul de 15 ani arestat pentru viol este din Strehaia şi a ajuns în satul Murani alături de părinţii lui care şi-au instalat în comuna bănăţeană o tabără în care produc cazane de cupru. Aceleaşi surse au mai declarat că romii din Strehaia vin de ani de zile, în fiecare an, la Murani şi niciodată nu au creat probleme, fiind căutaţi de oameni din toată zona pentru cazanele pe care le produc. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete