Turismul de aventură face din timişoreanul de rând un mare expediţionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expediţia cu grupul de prieteni ajunge să coste 1.500 de lei pe zi

Interesul timişorenilor pentru ieşirile organizate în aer liber creşte, pe măsură ce activităţile cluburilor de turism se diversifică. O zi cu grupul prin munţi îi costă 1.500 de lei pe iubitorii turismului de aventură.

Mai nou, vocabularul de vacanţă include termeni precum trekking, rafting, canoeing, birdwatching şi speoturism. În mod organizat sau individual, concitadinii noştri găsesc relaxare în plimbări în natură şi sporturi montane. Astfel de grupuri sunt Clubul Sportiv Alternative TM şi Equilibrium Team.

Ieşirile împreună cu membrii clubului sportiv Alternative nu sunt contra-cost, însă „nu garantează nimeni că vom sta după fiecare nou-venit în parte, pentru că secretul este să te integrezi", a declarat Andrei Simu, preşedintele CSA.

Cu toate acestea, mereu apar amatori noi, din domenii profesionale diverse. Studenţii şi elevii sunt cei mai frecvenţi clienţi ai expediţiilor. „Oamenii care vin cu noi se antrenează şi devin, uşor - uşor, parte din echipă", a adăugat Andrei Simu. Membrii clubului plătesc o cotizaţie lunară de 5 lei.

Clubul Sportiv Alternativ TM susţine competiţia pe Valea Cernei. Alternative TM organizează concursuri de escaladă şi anduranţă, acţiuni ecologice, drumeţii, expediţii. În perioada următoare, sportivii îşi investesc atenţia şi energia în susţinerea şi promovarea competiţiei Eco Explora, care va avea loc pe Valea Cernei în perioada 15-17 septembrie. Este vorba despre un concurs de aventură, care cuprinde probe de trekking, de mountain bike, probe de coardă şi pe apă.

Turism de aventură

În ce priveşte programările pe luna septembrie, cei de la Equilibrium Team sunt suprasolicitaţi. „Cele mai căutate pachete sunt de speoturism; ele includ coborări cu tiroliana şi prin rapel", a explicat Adrian Glăvan, unul dintre administratorii firmei. Preţul pe care îl plăteşte un grup pentru un astfel de pachet este de 1.500 de lei + TVA.

Mediile din care provin clienţii sunt la fel de variate, „de la medici şi programatori la studenţi şi elevi, am avut chiar şi un preot", a declarat Adrian Glăvan. Acesta insistă asupra faptului că ceea ce promovează echipa sa nu este un sport extrem, ci turism de aventură. La această aventură, grupurile de timişoreni se avântă îndrumaţi de personal cu experienţă, o garantează organizatorii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani