Tunelul groazei din Parcul Copiilor este mai tare decât dinamita. Vezi ce planuri fanteziste au constructorii pentru acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la unul din cele mai importante parcuri din capitala Banatului sunt în plină desfăşurare. Un simbol al parcului, tunelul prin care trecea trenuleţul rămâne în picioare pentru că demolarea lui este prea scumpă.

Ani de zile, Parcul Copiilor din Timişoara a fost sămânţă de scandal între autorităţi. Într-un final, soluţia găsită a fost alocarea unor bani din bugetul local şi lucrările au început în urmă cu o lună şi jumătate, termenul de execuţie fiind de şase luni.

Şantierul din parc

Muncitori care nivelează fostul amfiteatru, deţinuţi care fac curăţenie şi picamăre care sparg betoane. Aceasta este imaginea pe care o oferă şantierul din Parcul Copiilor în această perioadă. Potrivit viceprimarului Adrian Orza, lucrările sunt în grafic, executându-se lucrările majore, finisajele urmând să se realizeze după turnarea betoanelor şi nivelarea pământului. În vremurile bune ale parcului, tunelul era un punct de atracţie important, fiind parte din traseul trenuleţului. Dragoni şi monştri din ceară îi „ameninţau” pe copiii care se dădeau cu trenuleţul.  Monştrii nu au dispărut nici după închiderea parcului, dar locul figurinelor de ceară a fost luat de mizeria făcută de oamenii străzii care au pus stăpânire pe tunel.

Acum spaţiul a fost curăţat şi decizia luată este să rămână în picioare pentru că demolarea sa este prea dificilă. „E foarte rezistent şi ar trebui dinamitat. O să găsim nişte soluţii pentru a folosi spaţiul de acolo. Cel mai probabil vom realiza acolo proiecţii pentru copii”, a mai spus viceprimarul. Proiectul de renovare a parcului prevede construirea unor zone tematice, unde copiii să se joace, dar şi să înveţe, implicându-i pe părinţi. Una din zonele din parc va fi „pădurea întunecată”. Aici sunt proiectaţi mai mulţi arbori şi alei, iar la un moment dat aleea se termină şi copiii pot merge mai departe doar dacă traversează pe un ponton de buşteni, amplasat pe apă.

De asemenea, într-o zonă a parcului, copiii vor trece printr-un tunel de apă, iar în altă parte micuţii vor avea o zonă de caiac. În „ţara piticilor”, copiii vor întâlni pitici vorbitori, care îi vor îndruma pe unde să meargă, iar în „lumea uriaşilor” vor fi buburuze-gigant cu care copiii se pot juca.

Cifrele din spatele proiectului


Suprafaţa pe care se întinde Parcul Copiilor este de şase hectare, iar preţul lucrărilor de aici se ridică la aproximativ două milioane de euro. Lucrările trebuie terminate în şase luni de la data semnării ordinului de deschidere a şantierului, care este 14 iunie.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul