Trei persoane rănite în urma unui grav accident rutier provocat pe Drumul European 70. Trei maşini de marfă au fost distruse FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În accidentul de pe DE 70 au fost implicate două camioane şi o dubiţă FOTO ISU Timiş

Trei persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc luni dimineaţa pe Drumul European 70 (DN 6), între Timişoara şi Lugoj. În urma impactului, două persoane au fost încarcerate. Victimele au fost duse la spital, conştiente.

Şoferul unei dubiţe, care mergea dinspre Lugoj spre Timişoara, a pierdut controlul volanului, la intrarea în Recaş şi a intrat pe contrasens, lovind în plin un camion cu deşeuri care circula regulamentar pe sensul opus. În urma impactului, dubiţa a fost proiectată pe celălat sens de mers, unde a fost lovită de un alt camion.
 

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„În urma accidentului au rezultat trei victime: două încarcerate (29 şi 41 ani) şi o victimă neîncarcerată de 30 ani. Cele 3 victime au fost transportate la spital conştiente”, au anunţat reprezentanţii ISU Banat. Ancheta continuă pentru a se stabili condiţiile în care a avut loc accidentul.  

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie