Traian Băsescu, în oraşul în care şi-a anunţat candidatura: „Mi-a fost greu, dar am pus ţara acolo unde trebuia să fie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României Traian Băsescu, alături de soţia sa, Maria Băsescu, se află în vizită la Sânnicolau Mare, oraş în care preşedintele şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat. Băsescu a spus că tot aici îşi va petrece ultima zi de mandat.

Traian Băsescu a ajuns la Sânnicolau Mare sâmbătă seara, invitat la zilele oraşului. Însoţit de soţia sa, Maria Băsescu, preşedintele Traian Băsescu a participat la dezvelirea bustului avocatului Nestor Oprean. „Aş vrea să vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-aţi acordat şi la alegerile pentru al doilea mandat, dar şi pentru încrederea pe care aţi avut-o tot timpul în mine, de-a lungul acestui mandat formidabil de greu, cu o ţară care a trebuit să treacă prin criză, cu o ţară care acum trece prin riscuri de securitate. Mi-a fost greu de multe ori, dar vă pot spune că, ştiind că nu sunt singur, am reuşit şi am pus ţara acolo unde trebuia să fie. Am venit şi cu soţia pentru că am considerat că amândoi vă datorăm recunoştinţă”, a declarat Traian Băsescu, citat de Radio Timişoara.

Cu ocazia vizitei de la Sânnicolau Mare au fost şi câteva persoane care au profitat de prezenţa preşedintelui pentru a protesta împotriva gazelor de şist. Sânnicolau Mare este un oraş de suflet al preşedintelui, aici anunţându-şi Traian Băsescu candidatura pentru al doilea mandat. Preşedintele a declarat că îşi va petrece ultima zi a mandatului tot la Sânnicolau Mare. Sâmbătă seara, Traian Băsescu participă la o şedinţă festivă de Consiliu Local şi va înmâna diplome cuplurilor care au 50 de ani de căsnicie. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor