Topul celor mai scumpe case scoase la vânzare în Timişoara în 2010 GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa imobiliară din Timişoara în 2010 a fost una caracterizată de extreme. Pe de-o parte erau proprietarii de apartamente care coborau din preţuri doar pentru a le vinde, pe de altă parte case scumpe, conace de milioane de euro care au rămas fără propirietar.

În oraşul de pe Bega şi în localităţile limitrofe există case, construcţii uriaşe care, în momentul în care au fost scoase la vânzare în plină criză imobiliară i-au şocat pe cei care mai activau pe piaţă.

Pe locul întâi în topul celor mai scumpe proprietăţi imobiliare din Timişoara scoase la vânzare pe internet se află o casă de peste 500 de metri pătraţi, cu nouă camere care a fost scoasă la vânzare cu 2.500.000 de euro, în primele luni ale lui 2010.

Pe locul al doilea în topul caselor de lux este plasată o vilă din zona centrală, cu 30 de camere, de aproximativ 900 de metri pătraţi.  Proprietarul a cerut 2.200.000 de euro pe impunătoarea casă. „Casa a fost scoasă la vânzare în urmă cu un an, iar de atunci doi clienţi şi-au manifestat interesul pentru ea", a spus Marius Şchiopota.

Un loc trei în topul luxului de pe piaţa imobiliară timişoreană îl ocupa o clădire de 1.800.000 de euro din Piaţa Sfântrul Gheorghe, care însă necesita cheltuieli majore de reparaţii.



Misteriosul conac din zona Lorena  a atras mulţi curioşi. Preţul uriaşei construcţii din anii 1830 nu este cunoscut, proprietarii mizând pe cumpărători foarte serioşi. "Profilul cumpărătorului: o persoană care este dispusă să plătească preţul corect pentru a locui în casa viselor sale, fără a fi interesată de vreun profit", este precizat pe site-ul de prezentare a conacului din secolul XIX.

CLICK PE IMAGINE PENTRU GALERIE FOTO

Localităţile de lângă Timişoara au şi ele bijuteriile lor scumpe. O vilă din Dumbrăviţa costă 1.090.000 de euro, în timp ce una în Peciu Nou se dă cu 800.000 de euro. Locaţia nu uşurează vânzarea lor, în condiţiile în care persoanele care îşi permit să investească aceste sume pot opta pentru alte case, la preţuri similare, în străinătate. „Proprietăţi de genul acesta există pe Coasta de Azur, aşa că este mai dificil să vinzi astfel de case la Timişoara, pentru că nu există neapărat o piaţă pentru asta aici", a spus Daniel Crainic, marketing manager al unui portal de specialitate.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele