Tomograful celui mai important spital COVID din Banat a cedat: „De ce ne era frică, nu am scăpat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocajul de la Spitalul de Boli Infecţioase ar putea dura o săptămână FOTO Spitalul Victor Babeş Timişoara

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş nu mai poate realiza investigaţii imagistice de tip CT persoanelor infectate cu SARS Cov 2.

Computerul Tomograf de la Spitalul de Boli Infecţiose „Victor Babeş” din Timişoara, cu ajutorul căruia erau evaluate leziunile pulmonare, astfel încât să observe cât de afectaţi sunt plâmânii, a cedat în folosirii la capacitate maximă.

„Am atras atenţia încă de la începutul lunii ianuarie că CT-ul, pe care l-am folosit la capacitate maximă în toată această perioadă, poate să cedeze în orice moment. De la lună la lună, numărul investigaţiilor imagistice a crescut exponenţial.

Doar în ultimele şase luni am făcut aproape 10.000 de scanări unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. De peste 1000 de ori mai multe decât în perioada similară din 2019. Acestora li se adaugă alte câteva mii de investigaţii făcute pacienţilor cu alte afecţiuni pulmonare.

Din păcate, de ce ne era frică nu am scăpat. Una dintre componentele esenţiale ale aparatului s-a consumat si trebuie inlocuită. Este vorba de tubul de raze fără de care CT-ul nu poate funcţiona”, a declarat dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara.

Intervenţia pentru înlocuirea piesei poate dura chiar şi o săptămână, timp în care aparatul nu poate fi folosit.

“Nu mai putem să îi evaluăm imagistic pe pacienţii care vin în triaj. Şi pe parcursul unei săptămâni, cât va dura cel mai probabil înlocuirea piesei, vorbim de câteva sute de oameni care au nevoie de ajutorul nostru.

Am luat legătura cu Spitalul Judeţean Timişoara şi cu Spitalul Municipal, două unităţi sanitare care au CT-uri funcţionale, şi le-am cerut să ne ajute, să îşi mobilizeze echipele să realizeze aceste investigaţii imagistice.

Sunt convins că, aşa cum am sărit şi noi în ajutorul lor, cand ne-au solicitat, o vor face şi ei de data asta. Din păcate, ambulanţele care veneau pentru triaj la noi vor trebui acum să meargă la celelalte două unităţi sanitare din oraş, iar presiunea pe serviciile de urgenţă va creşte foarte mult”, spune prof dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara.

Joi dimineaţa, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara a trimis un memoriu atât Prefecturii Timiş, cât şi Primăriei Timişoara, Consiliului Judeţean Timiş, dar şi Directiei de Sănătate Publica Timiş, în care a fost explicată situaţia din unitatea sanitară aflată în linia întâi a luptei împotriva COVID-19.

„Încercăm încă o dată să convingem autorităţile locale şi centrale că, în condiţiile actuale, cu volumul de muncă pe care îl avem zilnic, cu un program de funcţionare continua de 12 ore a aparatului, riscăm, după repararea lui, să intram, din nou, după câteva săptămâni, în colaps. De aceea, un al doilea aparat, un back-up, ar face ca investigaţiile de natură imagistică să continue.

Avem nevoie de un al doilea CT, aşa cum au şi celelalte două unităţi sanitare mari din oraş, şi asta cu atât mai mult cu cât numărul de scanări făcute în ultimul an la Victor Babeş depăşeşte cu mult ceea ce s-a realizat în cele doua spitale luate împreună în ceea ce priveşte pacienţii Covid 19”, a mai declarat dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara.

Computerul Tomograf de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara a fost achizţionat în 2018.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO