Timişoara sub ape, ziua a doua: doi morţi, zeci de case inundate, sute de hectare afectate de revărsările apelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drama locuitorilor din judeţul Timiş continuă, apa transformându-le viaţa într-un chin. Avuţia oamenilor, precum şi viaţa acestora, este pusă în pericol. Timişenii cer disperaţi ajutorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat" şi Regiei de Apă „Aquatim". Situaţia se agravează de la oră la oră.

Ploaia de sâmbătă, urmată de furtuna de zăpadă, au dus la inundarea a zeci de case, sute de hectare de teren arabil transformându-se în adevărate lacuri. Fiecare oră în parte agravează situaţia, iar hidrologii ne avertizează că greul încă nu a trecut.

Luptă inegală cu apele

Pentru a doua oară, în doar 36 de ore, locuitorii din cartierele timişorene Kuntz şi Freidorf s-au trezit inundaţi, apa de jumătate de metru intrând în locuinţele oamenilor. Cu toate că au pus mână de la mână pentru a salva ce se putea, multe dintre victimele inundaţiei au renunţat să mai lupte. Chiar dacă scot apa din case, canalele colectoare nu mai fac faţă, astfel că apa, intră în continuare în locuinţe. Şi locuitorii Ghirodei au simţit pe propria piele inundaţiile, topirea bruscă a zăpezii şi ploaia ducând la revărsarea pârâurilor din zonă. Astfel, 50 de gospodării au fost inundate.

Pompierii s-au grăbit să intervină cu nu mai puţin de cinci motopompe, însă fiecare metru cub de apă scos din gospodăria oamenilor s-a strâns la loc. De vină pentru situaţia creată este Primăria Municipiului Timişoara care a executat canalele colectoare din zonă, doar că acestea au fost prost concepute. În zonă a ajuns şi o echipă de la Prefectura Timiş, însă specialiştii nu au făcut decât să noteze situaţia din zonă. Mulţi dintre ghirodeni au ajuns să îşi bage animalele în casă, salvându-le astfel din apa adâncă de doi metri.

Prima victimă colaterală a inundaţiilor

O femeie care locuia la limita dintre Ghiroda şi Timişoara s-a stins din viaţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Femeia a urmărit cu sufletul la gură situaţia vecinilor ei, afectaţi de inundaţii. Crezând că apa nu îi va intra şi ei în casă, femeia s-a dus liniştită la culcare. Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, speriată de urletele vecinilor, femeia s-a trezit şi a ieşit să vadă ce s-a întâmplat. I s-a făcut rău şi a murit când a văzut că apa îi intrase în locuinţă. Medicii veniţi la faţa locului nu au mai putut să o salveze pe femeie.

Despre o a doua presupusă victimă a inundaţiilor, care a murit tot sâmbătă după-amiază, de data aceasta în Timişoara, puteţi citi aici.

Spre sâmbătă seara, pompierii timişoreni s-au retras de la limita dintre Timişoara şi Ghiroda, însă au lăsat în urma lor motopompele şi două echipaje de la Aquatim. Totul părea sub control. După doar câteva ore, în care apa fusese scoasă în mare parte din casele oamenilor, situaţia a scăpat de sub control. Ploaia şi furtuna de zăpadă a dus ca pârâul din zonă să se umfle din nou, astfel că apa a revenit în locuinţe. Conform autorităţilor din Ghiroda, nu mai puţin de 100 de hectare de pământ din zonă sunt acoperite de ape.

Comandament doar pe hârtie

Cu toate că astăzi, până la ora 14, în judeţul Timiş a fost instituit cod portocaliu, iar primăriile au obligaţia să urmărească evoluţia situaţiei şi să asigure o permanenţă pe timpul nopţii, situaţia de pe teren este cu totul alta. Reporterii "Adevărul de seară" au fost în mai multe commune din judeţul Timiş pentru a lua pulsul situaţiei. În Ghiroda, pe lângă paznicul primăriei, şi poliţiştii fac parte din comitetul de urgenţă. "Situaţia la noi este gravă. Acum, în noaptea asta, avem vreo 50 de case inundate şi multe dintre ele stau să cadă. Au venit şi poliţiştii, alături de agenţii de la poliţia comunitară din comună, să ne ajute să întocmim rapoartele. Din ce am înţeles eu, situaţia o să se înrăutăţească", ne-a spus Adrian Cădariu, responsabilul de permanenţă.

Dacă la Ghiroda nimeni nu are somn, în comuna timişeană Sânmihaiu German se doarme bine. Cu toate că lumina era aprinsă în primărie, reporterii ADS nu au reuşit să găsească pe nimeni în sediul instituţiei. Pe de altă parte, la primărie din comuna Şag nimeni nu răspunde la telefon, cu toate că locuitorii ar putea să ceară ajutorul edililor în eventualitatea în care apele le-au inundat locuinţele.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare