Timişoara: Rugă în satul care nu există pe hartă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datorită familei Hoară, sunt aşteptate astăzi, să vină la rugă, aproape 1.000 de persoane. 

Localitatea Nadăş se află la 15 kilometri de Recaş, în judeţul Timiş, într-o zonă deluroasă de toată frumuseţea. Localitatea a dispărut la propriu de pe hartă, după ce la începutul anilor 90 a fost declarat sat depopulat. Oamenii au părăsit Nadăşul după ce au rămas fără curent, drum şi şcoală. Aceştia şi-au dărâmat casele pentru a putea folosi materialele de construcţii la ridicarea noilor locuinţe, de la periferia Timişoarei. 

Zonă cu potenţial turistic

În ultimii ani, s-a observat o „reaprindere” a interesului faţă de această zonă din partea fiilor satului. Meritul aparţine soţilor Mircea şi Lenuţa Hoară, care nu au părăsit niciodată casa părintească. Au restaurat vechea locuinţă pentru a avea o casă de vacanţă, unde veneau ori de câte ori doreau să scape de oraş. 

La iniţiativa acestora, începând din 2003 s-au organizat întâlniri ale fiilor satului. La prima rugă, în bătătura casei lor s-au adunat 40 de persoane, însă numărul prietenilor a tot crescut în fiecare an. Anul trecut au fost deja peste 700 de oameni, care s-au adunat în curtea bisericii ruinate. „Primele două rugi au fost în curte la noi. În 2004 au venit deja 150 de persoane. Anul acesta vin aproape 1.000. Vom avea concerte susţinute de cunoscuţi solişti de muzică populară”, a declarat Mircea Hoară.

Terenuri la preţuri de nimic

Satul Nadăş a intrat deja în atenţia celor care vor să cumpere foarte ieftin un teren pentru a-şi construi o casă de vacanţă. Preţurile sunt deocamdată derizorii. A răsărit deja o pensiune modernă, iar drumul a fost deschis. „În 2004 eram singuri. Acum din ce în ce mai mulţi vor să cumpere plaţ (teren – n.r.) aici. Era un sentiment foarte fain, era tot satul al meu. Acum încercăm să revitalizăm localitatea”, a spus Lenuţa Hoară.

Dacă plouă, în Nadăş se poate ajunge doar cu tractorul, pentru că asfaltul se termină cu trei kilometri înainte de intrarea în sat. Cum ajungi în localitate, te întâmpină ruina fostei biserici catolice. În vale se văd doar câteva case, semn al renaşterii. Pe deal, o altă ruină, a bisericii ortodoxe, din care au rămas doar pereţii. Aici se desfăşoară ruga.

Sat uitat
În anul 1869, în Nadăş erau 689 de persoane, în 1966 populaţia a scăzut la 312 locuitori, iar în 1977 mai trăiau doar 38 de suflete. În 1992, Nadăşul a fost declarat sat depopulat.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA