Timişoara: Fotbaliştii de la "Poli" întâlnesc Ceahlăul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Fotbaliştii de la "Poli" întâlnesc Ceahlăul

Partida dintre "Poli" Timişoara şi Ceahlăul Piatra Neamţ se va desfăşura pe stadionul "Dan Păltinişanu", începând cu ora 21.00.

Acum două sezoane, Ceahlăul a retrogradat din Liga 1. Partida de la Piatra Neamţ dintre echipele antrenate pe atunci de Viorel Hizo şi Dusan Uhrin Jr. a stârnit controverse încă înainte de a începe.

„Nu mă interesează rezultatul meciului cu Ceahlăul. Politica clubului este să se asigure că joacă într-un campionat curat şi corect. Dacă vom învinge, este OK. Dacă vom pierde, este la fel de bine, deoarece or să dispară, pentru la anul, cel puţin două echipe «fraţi şi surori» ale celor care se tot laudă cu rezultatele lor mincinoase”, a declarat Marian Iancu înaintea acelui meci.

Preşedintele clubului bănăţean se referea la dispariţia de pe prima scenă a Daciei Mioveni şi Gloriei Buzău, echipe pe care le considera „sclavele” Stelei. Cele două au retrogradat până la urmă, la fel ca şi Ceahlăul, chiar dacă câştigat cu „Poli”, 2-1, într-un meci ciudat, netelevizat şi programat la aceeaşi oră cu un Dinamo – Steaua. Aceea a fost şi singura victorie a molodvenilor împotriva timişorenilor în ultimii ani. Ultimul rezultat favorabil Ceahlăului la Timişoara s-a înregistrat în 2003, când echipa patronată de Gheorghe Ştefan reuşea o remiză albă.

Adversar incomod

Ceahlăul se află în acest moment pe penultimul loc al clasamentului, însă antrenorul Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat impresionat de jocul nemţenilor. „Întâlnim o echipă tânără, care a făcut şi jocuri bune în deplasare, au obţinut o victorie la Mediaş, unde se câştigă greu, iar jocul lor de la Braşov a fost foarte echilibrat”, a spus tehnicianul bănăţenilor.

Acesta a analizat cu atenţie evoluţia oaspeţilor de azi. „Ceahlăul este o echipă care aleargă foarte mult, este bine organizată defensiv şi chiar au câţiva jucători talentaţi. Va trebui să tratăm jocul foarte serios, pentru că dacă nu reuşim să înscriem, oaspeţii se vor lega de orice acţiune, au o echipă bătăioasă şi dau tot ce pot la fiecare joc. Asta am observat din vizionările şi analiza pe care am făcut-o”, a explicat Neluţu Sabău.

Antrenorul se gândeşte şi la partida de săptămâna viitoare cu Anderlecht. „Sper să nu se accidenteze cineva, dar până joi e timp să se refacă din punct de vedere fizic toţi cei care vor juca sâmbătă. Voi încerca să pun în teren jucătorii cei mai în formă, n-o să fac două echipe pentru jocurile de sâmbătă şi joi. Dacă ar fi fost doar trei zile distanţă între cele două meciuri, probabil că aş fi schimbat mai mulţi jucători”, a mai spus Sabău.

Revenim cu live text la ora 20.30 pe timisoara.adevarul.ro

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete