Timişoara - Capitală Culturală Europeană în 2023. Membrii Comisiei Europene vor propune noile date

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara mai are timp să se pună la punct pentru anul cultural 2023 FOTO Facebook/Timişoara2021

Dacă această propunere va fi adoptată, în 2022 vor exista trei capitale europene: Kaunas (Lituania), Esch sur Alzette (Luxemburg) şi Novi Sad (Serbia), iar în 2023: Veszprem (Ungaria), Elefsina (Grecia) şi Timişoara (România).

Reprezentanţii Comisiei Europene, vicepreşedintele Margaritis Schinas şi comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, au anunţat că vor propune colegiului comisarilor europeni declararea perioadei evenimentelor culturale dedicate capitalelor culturale europene 2020-2021. Ei vor solicita modificarea Deciziei 445/2014 care reglementează acţiunea Capitalelor Europene ale Culturii, pentru a prelungi termenul celor două capitale din acest an până în aprilie 2021, pentru Rijeka şi Galway.

De asemenea, vor solicita amânarea oraşului Novi Sad pentru 2022 şi exercitarea titlului pentru Timişoara şi Elefsina în 2023.

Trei capitale europene în 2022 şi 2023

Dacă această propunere va fi adoptată, în 2022 vor exista trei capitale europene: Kaunas (Lituania), Esch sur Alzette (Luxemburg) şi Novi Sad (Serbia), iar în 2023: Veszprem (Ungaria), Elefsina (Grecia) şi Timişoara (România). 
 

„Acesta ar fi un gest de solidaritate între toate capitalele europene ale culturii în cauză, care să reflecte spiritul Uniunii Europene!”, au transmis reprezentanţii Comisiei Europene. 
 

„Această intenţie comunicată de reprezenanţii Comisiei Europene este doar o etapă, decizia finală aparţine Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene. Până la o decizie definitivă, noi vom desfăşura programul cultural pentru acest an şi vom începe reprogramarea etapelor”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociaţiei Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Pentru a fi a adoptată hotărârea, la nivelul Comisiei Europene vor avea loc consultări până la sfârşitul lunii iulie, urmând ca la mijlocul lunii august, propunerea să fie adoptată de către Comisie. În următoarea etapă, Comisia va prezenta Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene această decizie, care ar putea fi adoptată cel mai devreme în luna octombrie. 
 

Timişoara este pregătită pentru anul 2023

Vă reamintim că, din cauza epidemiei de coronavirus, care a blocat evenimentele culturale în toate ţările europene, există deja de câteva luni discuţii la nivel european pentru amânarea capitalelor culturale din 2020 şi 2021 cu unul sau doi ani. Timişoara a transmis în luna iunie o scrisoare Comisiei Europene prin care a informat că este pregătită să fie capitală europeană a culturii anul viitor, dar dacă evenimentele se amână din cauza pandemiei de coronavirus, oraşul este pregătit să găzduiască evenimentele pentru capitala europeană a culturii în 2022 sau 2023.

În 2019, Asociaţia Timişoara 2021 a derulat peste 400 de evenimente culturale 
 

În 2016, Timişoara a fost desemnată oficial Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021 în urma unei competiţii naţionale. Proiectul Timişoarei - „Luminează oraşul prin tine!” - a convins juriul de experţi independenţi, responsabil cu evaluarea candidaturilor. În 2019, în primul an de producţie propriu-zisă, Asociaţia a derulat împreună cu partenerii săi peste 400 de evenimente culturale la care au luat parte peste 130.000 de persoane. 

Iniţiativa capitalelor europene ale culturii datează din 1985. Susţinerea oraşelor culturale din toată Europa evidenţiază diversitatea culturală, are şi un impact pe termen lung asupra culturii acestor oraşe şi regiuni, dar şi asupra situaţiei economice şi sociale. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor