Termen nou în dosarul mafiei imobiliare: inculpații depun mărturie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inculpaţii judecaţi pentru terenurile luate cu acte false se prezintă azi din nou în faţa judecătorului. Pentru prima dată de la începutul procesului cauza este singură pe lista de şedinţe, semn că judecătorul vrea să treacă la audierea inculpaţilor.

"Băiat deştept" din domeniul energiei, arestat în dosarul mafiei imobiliare

După ce au fost judecate cererile de schimbare a judecătorului Florin Popescu şi excepţiile prin care avocaţii cereau retrimiterea dosarului la Parchetul Curţii de Apel pentru cercetări, audierea celor 10 inculpaţi este tot mai aproape. „În principiu, audierile nu se mai amână, dar nu văd ce ar aduce nou. Nu mă aştept la ceva spectaculos”, a spus Daniel Sabou, unul dintre avocaţii din proces.

Alţi avocaţi susţin însă că spectacolul abia acum începe pentru că fiecare dintre cei judecaţi are un as în mânecă. Spre exemplu, la unul din termene, Francisc Kelemen a vrut să depună o declaraţie în care îl „turna” pe Manuel Comşa.

"Creierul" mafiei imobiliare este disperat să scape de arest și "toarnă" pe toată lumea

Ionelaş Cârpaci în procesul mafiei imobiliare: „Notarul nu a păţit nimic, eu sunt arestat. E ură de rasă”

Judecătorul i-a respins însă cererea, dar Kelemen are şansa să îşi schimbe declaraţia în faţa judecătorului. Surprize pot apărea şi din partea altor inculpaţi. O declaraţie interesantă poate avea şi Ionelaş Cârpaci, care a susţinut în repetate rânduri că Sorin Neagoe ştia de falsuri, dar şi Sorin Johann Todor, care o acuză direct pe notăriţa Safta Criste.

Inculpaţii pericol-public
La ultimul termen de judecată, în urmă cu o lună, Ionelaş Cârpaci, Francisc Kelemen şi Barabas Pal au cerut eliberarea din arest. Kelemen şi Barabas Pal au încercat să scape invocând diferite suferinţe fizice. „Reritor la problemele de sănătate ale inculpaţilor K.F.şi B.P. invocate, acestea nu constituie un impediment pentru menţinerea arestării preventive”, a arătat judecătorul Florin Popescu. Magistratul a explicat şi motivele pentru care cei trei inculpaţi arestaţi în acest dosar ar trebui să rămână după gratii.

„Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpaţilor rezultă din natura şi gravitatea faptelor imputate, numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reţinută în actul de sesizare (inclusiv al inculpaţilor), nivelul prejudiciului (care a atras şi încadrarea juridică a faptei de înşelăciune), rezonanţa socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracţiuni de către un număr mare de persoane”, arată judecătorul.

Rocadă între magistraţi?
Surse din Palatul Dicasterial susţin că sunt şanse foarte mari ca magistraţii din acest dosar să fie schimbaţi. Potrivit surselor citate, judecătorul Florin Popescu a câştigat concursul pentru un post de inspector în Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, procurorul de caz, Angelina Tufariu, care şi-a asumat rolul şi de procuror de şedinţă, se va pensiona. Procurorul nu a primit încă decizia de pensionare. Cu girul judecătorului, care a a refuzat restituirea dosarului, Tufariu se retrage în glorie, reuşind să-l aresteze pe naşul mafiei imobiliare ţigăneşti.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”