Ţeapa anului prin curier: A rămas şi fără calculator şi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Ciobanu aşteaptă să îşi recupereze banii pe iMec-ul vândut

Timişoreanul Dan Ciobanu, care a încercat să vândă un calculator pe un site, a făcut cea mai proastă afacere din viaţă.

Dan Ciobanu a rămas fără iMac-ul în valoare de 5.000 de lei, dar şi fără bani. Acesta a livrat calculatorul cumpărătorului din Bucureşti, printr-o firmă de curierat, însă a aflat cu surprindere că a renunţat la cotravaloarea coletului.

Am dat un anunţ pe un site de specialitate, iar apoi am fost contactat de un cineva pe numele Cristian Popovici. A negociat preţul de la 5.000, la 4.700 de lei. Părea serios la telefon. A avut însă o dorinţă, să-i trimit iMac-ul (foto) prin firma de curierat Start Curier”, a declarat Dan Ciobanu. Zis şi făcut. Acesta a contactat firma de curierat şi a trimis coletul în Capitală. Conform contractului, avea de aşteptat cel mult o săptămână până să îi vină banii.



Am vrut să-l sun pe om să îl întreb dacă este mulţumit de iMac, dar nu mai era de găsit. După zece zile, am dat telefon la firmă. Mi-a dat un răspuns de mi s-au tăiat picioarele”, a mai povestit Ciobanu.

A dat în judecată firma de curierat

Firma de curierat i-a transmis că el a solicitat renunţarea la ramburs, printr-un e-mail, în care există şi o copie după buletin. “Mi-am dat seama atunci că e de competenţa poliţiei. Cei de la firmă au spus că au 60 de zile să soluţioneze plângerea mea. Am încercat două luni să discut cu cei de acolo, dar nu au vrut să vorbească cu mine”, a mai afirmat Dan Ciobanu, care a depus o plângere penală împotriva celor de la Star Curier.



"E o situaţie nemaivăzută"

Reprezentanţii firmei Start Curier susţin că nu s-au mai confruntat cu un asemenea caz, lucru pentru care au depăşit termenul de soluţionare. “E un caz mai deosebit. Departamentul de reclamaţii lucrează la el, iar răspunsul oficial îl vom comunica curând. E o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit”, a declarat Bogdan Ricşan, director de operaţiuni la Start Curier.

Există varianta ca în acest caz cineva să fi cunoscut găurile din sistemul de curierat şi a profitat de ele, fie era cineva din interiorul firmei. “Mai poate exista o întrebare. Domnul Ciobanu ne-a livrat o cutie. Ce era înauntru, nu ştim”, a mai declarat Bogdan Ricşan.


Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț