Tânărul de 13 ani care a violat un băieţel de 5 ani scapă nepedepsit. Vezi cum îl apără legea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de cinci ani, lăsat de mamă la o vecină, a trecut prin clipe groaznice după ce un alt copil a profitat sexual de el. Chiar dacă victima suferă şi în acest moment din cauza durerilor fizice cauzate de actul sexual, violatorul e liber.

În timp ce adulţii sunt pedepsiţi aspru de lege în cazul unui viol, o faptă petrecută în noaptea de duminică spre luni în Timişoara arată că minorii sunt protejaţi de aceeaşi lege în cazul în care profită şi abuzează sexual un alt copil. Ultima victimă a legii are doar cinci ani şi în acest moment este internată la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu“ din Timişoara, cu fisuri anale.

Singura vină a copilului a fost că mama lui, Aurelia Tohaci, l-a lăsat în grija unei vecine, astfel încât ea să poată participa liniştită la o liturghie de seară. Vecina care l-a primit în grijă s-a apucat de treburi prin gospodărie, astfel că micuţul a ajuns să îşi petreacă timpul cu fiul femeii, în vârstă de 13 ani. În timp ce vecina urmărea televizorul, în camera alăturată copilul de cinci ani a fost forţat să privească un film pornografic, la finalul căruia a fost violat de tânărul de 13 ani.

Când Aurelia Tohaci s-a întors de la biserică, copilul nu a îndrăznit să spună un cuvânt despre drama prin care a trecut, însă pe drum spre casă s-a plâns că îl doare posteriorul. Mama lui a intrat la bănuieli că s-a întâmplat ceva straniu şi s-a prezentat de urgenţă cu fiul ei la Spitalul de Copii din Timişoara. Aici, după o serie de examinări, medicii au stabilit că micuţul are fisuri anale, astfel că a fost internat, iar perioada de spitalizare va fi una îndelungată.

Poliţia a fost sesizată de acest viol, dar în acest moment anchetatorii nu au ce să facă, pentru că legea îl protejează pe violator şi, chiar dacă va fi găsit vinovat, agresorul de 13 ani nu va petrece nicio zi în spatele gratiilor. „Poliţia a fost sesizată şi a demarat o anchetă. Urmează să efectuăm mai multe audieri, mama a depus deja o plângere penală, dar faptul că agresorul are doar 13 atrage protecţia legii. El este protejat de orice aspect penal de faptul că este minor. Doar tinerii de peste 14 ani riscă să ajungă la şcoala de corecţie”, a spus Andreea Cinteză, ofiţer de presă al Poliţiei Timiş.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată