Surzii din Timișoara se simt discriminați de noii conducători de la Asociația Națională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surzii din Timișoara sunt revoltați. Peste 200 din membrii ai filialei locale ale asociației au ieșit în stradă, manifestând împotriva noii conduceri de la Consiliul Național al Surzilor.

Mai exact, oamenii sunt nemulțumiți de activitatea secteraului general Constin Tufeanu și a Lidei Argatu, contabil în cadrul consiliului, pe care îi acuză că au încălcat statutul Asociației Surzilor. Conform protestatarilor, cei doi sunt auzitori, dar se fac că nu aud când vine vorba de problemele lor.

Cei doi sunt auzitori și nu ne pot reprezenta corect. Prin abuz de putere l-au îndepărtat de la conducerea asociației pe actualul președinte, ales din 2003.Cei de la asociație nu și-au primit banii de la începutul anului Aceştia asigură translator pentru persoanele cu deficienţe, le caută joburi şi le oferă consultanţă, chiar şi în ceea ce priveşte problemele personale. Dar acum ei fac muncă de voluntariat pentru a-și ajuta semenii”, a declarat Carol Verok, președintele Asociației Naționale a Surzilor Timișoara.

“Ascociația va rămâne a surzilor”


La protestul de la Timișoara au venit și surzi din județele Caraș-Severin, Bihor și Arad. Printre mesajele afișate de aceștia se pute citi: „Jos Tufeanu”, „Jos Argatu”, “Plecați dintre noi. Surzii nu vă vor în mijlocul lor”, „Luptă pentru dreptatea surzilor” sau „Asociaţia Naţională a Surzilor din România a fost, va fi şi va rămâne a surzilor”.

M-am simţit discriminat de foarte multe ori. Cei de la asociaţie m-au ajutat să depăşesc problema şi chiar să mi-o rezolv. Mă simt discriminat, chiar şi acum, când la conducerea Consiliului Naţional al Asociaţiei Surzilor se află doi auzitori care n-au învăţat limbajul semnelor, de doi ani”, a spus Marius Ambruș, unul din protestatri.

Surzii promit să continue protestele până la demisia celor doi pe care nu îi consideră de-ai lor.

Sprijin pentru fostul șef

Protestatarii susțin că Mihail Grecu, fostul președinte ANSR, a fost îndepărat pe nedrept. “Consiliul Director al asociaţiei a făcut o şedinţă pentru a-l apăra pe Mihail Grecu, dar secretarul general a spus că acest consiliu nu are valoare şi sunt analfabeţi. În statutul asociaţiei scrie clar că acest consiliu se alege din toată ţara, din persoane surdo-mute. Secretarul general al asociației a fost angajat în anul 2010 şi până acum, în 2012, nu a făcut nimic”, a mai sus Carol Verok.

Am încercat să luăm o poziție din partea ANSR, însă nimeni din conducere nu a fost disponibil, secretara spunând: "Toți șefii sunt în ședință de câteva ore. Avem un control de la minister".




Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort