Studentul din Timişoara care i-a dat foc vecinei a premeditat totul. Benzina a fost cumpărată în dimineaţa crimei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studentul va fi cercetat pentru omor cu premeditare FOTO Pressalert

Tânărul din Timişoara, reţinut în dosarul de omor în care este acuzat că şi-a incendiat vecina cu care era în conflict a premeditat crima.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, care fac cercetări în acest caz, studentul a cumpărat în dimineaţa crimei o sticlă cu benzină, iar când femeia a trecut prin faţa apartamentului său a turnat benzină şi i-a dat foc.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut în fapt că, în dată de 13.07.2021, în jurul orei 1420,  în timp ce se află pe casă scării, în faţă apartamentului sau de la nr.2, situat în imobilul din Timişoara, str. Bucureşti nr.15, a aruncat mai bine de jumătate de litru de benzină pe vecină să de bloc S.R., ce locuieşte la apartamentul nr.6, după care i-a dat foc cu o brichetă.

Inculpatul a săvârşit fapta cu premeditare, cumpărând în cursul dimineţii o cantitate de aproximativ 1,7 litri de benzină de la o staţie peco din Timişoara. Victima S.R. a suferit arsuri de gradul III pe toată suprafaţă corpului, acestea fiind de natură să-i pună în pericol viaţă, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, arată procurorii.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorul de caz a cerut  arestarea preventivă a tânărului, fiind aşteptat rezultatul necropsiei. „Cercetările continuă în cauza, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care a fost comisă fapta. Având în vedere că în cursul dimineţii de azi, 14.07.2021, a survenit decesul victimei S.R., urmează că după efectuarea autopsiei şi întocmirea concluziilor preliminare privind cauza decesului de către I.M.L. Timişoara, procurorul de caz să dispună asupra schimbării încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat”, au mai transmis procurorii.

Studentul de 22 de ani a recunoscut că a incendiat-o pe vecina sa cu care era în conflict. De altfel, în urmă cu un an tânărul a fost reţinut după ce a lovit-o pe femeie, fiind ulterior trimis în judecată pentru loviri şi alte violenţe.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire