Studenţii care au renunţat la distracţie şi relaxare, pentru a deveni voluntari în spitalul COVID din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii ajută medicii de la Spitalul Victor Babeş

“Vrem să ajutăm! Ce trebuie să facem?”. Asta au spus 15 studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara care, în urma cu câteva zile, au decis să renunţe la timpul lor liber, la odihna de după cursuri, la distracţie şi relaxare, pentru a deveni voluntari la Spitalul Victor Babeş.

Studenţii de la Facultatea de Medicină din Timişoara şi-au învins teama că s-ar putea infecta, au acceptat să îmbrace zi de zi costumul care îi protejează de infecţia cu virsul ce continuă să ucidă sute de români zilnic, iar acum, în fiecare după-amiază, ajută la evaluarea pacienţilor infectaţi cu Sars-CoV2. Cu toţii au înţeles că în această perioadă, mai mult ca oricând, e nevoie de ajutor. 

“Sunt aici pentru a putea ajuta oamenii din punct de vedere medical şi mă gândesc că acesta este motivul principal la toţi ceilalţi colegi de-ai mei de la medicină. Nu mai intervine frica atunci când vrei să ajuţi oamenii. Vin la evaluare pacienţii COVID, noi le măsurăm nişte parametri vitali cum ar fi saturaţia, tensiunea arteriară, frecvenţa, le facem o rază la plămâni şi atunci se vede dacă au o afectare la plămâni sau nu. Apoi dacă e nevoie sunt internaţi aici sau într-un alt centru. Dimineaţă avem cursuri, stagii şi apoi venim aici să ajutăm cu ce putem”, a declarat Alexandru Crăciun, student în anul 4 la UMF. 

“Am venit din dorinţa de a ajuta, rata creşte din ce în ce mai mult, se vede acest lucru zilnic. Am vrut să fac asta şi semestrul trecut, dar n-am reuşit. În fiecare zi sunt multe persoane, le uşurăm munca medicilor chiar dacă completăm doar nişte foi, luăm o tensiune. E cald, e greu în costumul acesta. Acum înţeleg cât de greu le era medicilor, ei stăteau mult mai mult aşa”, a declarat Denisa Cocean, studentă în anul 4. 

“Mi se pare o modalitate extraordinară de a ajuta medicii, dar şi de a învăţa, de a lua contact cu pacienţii, a învăţa relaţia dintre medic şi pacient. Poate că mi-a fost teamă la început, dar îmi doresc să ajut, asta e menirea noastră, dar să ajut şi personalul medical care este greu încercat în aceste momente”, a spus şi Edith Croitoru, studentă în anul 6 la UMF. 


Vă mai recomandăm:

Tabloul electric principal al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara a fost schimbat după 60 de ani FOTO

Medicul Virgil Musta: Suntem, din nou, în al 12-lea ceas. Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne