„Sprjin pentru România”, pus pe modul „toți operatorii sunt ocupați, vă rugăm reveniți”

0
Publicat:

Persoanele care vor să ceară informații despre programul „Sprijin pentru România”, prin care persoanelor cu venituri mici li se acordă un voucher de 250 de lei, o dată la două luni, sunt trimise de la Ana la Caiafa.

Persoanele care vor să obțină informații despre voucherele sociale sunt trimise de la Ana la Caiafa

Peste 47.000 de persoane din Timiș au fost selectate pentru a primi voucherul de 250 de lei acordat prin programul „Sprijin pentru România” persoanelor care au venituri mai mici de 1.500 de lei pe lună sau familiilor monoparentale sau cu mai mult de doi copii cu un venit de până în 600 de lei/membru de familie/lună.

Ministerul Fondurilor Europene explică, pe site-ul propriu, că  persoanele eligibile nu trebuie să facă nimic pentru a primi cardul cu o valoare de 250 de lei. „Dacă vă numărați printre persoanele eligibile, așa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie să demarați dumneavoastră vreo procedură în acest sens”, arată Ministerul Fondurilor Europene.

Ministerul explică și ce ar trebui să facă persoanele care consideră că sunt eligibile, dar nu au primit cardul. „În cazul în care îndepliniți criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranșa I nu veți intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, de unde veți primi îndrumări”, se arată pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Ministerul a întocmit și un ghid al beneficiarilor din programul „Sprijin pentru România”, lăsând numărul de telefon la care oamenii pot suna pentru a cere informații despre vouchere: 0319268. La numărul indicat de minister răspunde un robot care închide automat după ce îl informează pe cel care a apelat că „toți operatorii sunt ocupați, vă rugăm reveniți”.

Trimiși de la o instituție la alta

În încercarea de a afla ce trebuie să facă persoanele care vor să verifice dacă sunt pe lista de beneficiari, am sunat la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Timiș. Pe numărul de fix nu a răspuns nimeni, iar telefonul de la biroul alocații de stat, alocaţii de plasament, indemnizaţii de hrană, alocaţie pentru susţinerea familiei şi venit minim garantat (ajutor social), unde este program doar între 14.00 și 16.00, era închis. După ce am sunat la un alt birou am fost direcționați spre „primăria de domiciliu”.

De la Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara am fost direcționați spre AJPIS sau Casa de Pensii. La Casa de Pensii Timiș, după minute de așteptare, operatorul era tot ocupat. Directorul Casei de Pensii Timiș, Cristian Mircea, a spus că „din păcate”, la numărul de la Casa de Pensii sună oameni din tot județul, și pentru alte probleme decât voucherele, iar în call center sunt doar doi operatori.

Directorul Casei de Pensii Timiș a explicat ce trebuie să facă oamenii care consideră că trebuie să primească vouchere dar nu le-au primit. Primul pas este verificarea la oficiul poștal de care aparține beneficiarul. Dacă acolo răspunsul este negativ, se pot cere informații de la Casa de Pensii. În Timiș, numărul de la Casa de Pensii este 0256. 308. 070.

Cristian Mircea a declarat că în urma reclamațiilor primite de la cetățeni, lista inițială a beneficiarilor, întocmită pe baza datelor de la ANAF și Ministerul Muncii, a fost completată. Au fost, însă, și cazuri în care, în urma datelor primite de la ANAF, unora li s-au cerut înapoi banii, descoperindu-se că au venituri care nu îi mai fac eligibili pentru primirea voucherelor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate