Soţia prefectului de Timiş a fost lăsată fără permis de un poliţist care nu ştie să îşi scrie numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elisabeta Băcală, soţia prefectului de Timiş, s-a ales cu permisul de conducere suspendat chiar de ziua ei. Agentul de circulaţie care i-a luat carnetul pentru că nu a acordat prioritate unui pieton şi-a scris numele de trei ori pe procesul-verbal de constatare a sancţiunii, însă rămâne anonim.

Elisabeta, soţia prefectului Mircea Băcală, a fost lăsată fără permis de conducere la sfârşitul lunii iunie, pe strada Pestalozzi din Timişoara. Ea se afla la volanul unui Opel Corsa şi nu a acordat prioritate unui pieton, care încerca să traverseze strada pe o trecere de pietoni. Elisabeta Băcală a fost trasă pe dreapta şi a rămas fără permis chiar de ziua ei. Ea nu a semnat amenda, deoarece agentul de circulaţie, care a completat procesul-verbal, avea un scris de doctor şi nu se înţelegea ce scrie în procesul verbal. De altfel, soţia prefectului de Timiş a făcut contestaţie, însă nu a reuşit să identifice poliţistul care a amendat-o. Acesta şi-a scris numele de trei ori pe documentele pe care i le-a dat soţiei prefectului de Timiş, de două ori pe amendă şi o dată pe dovada de circulaţie valabilă 15 zile, însă numele persoanei nu poate fi identificat.

„Precizez că încercând să lecturez procesul verbal mi-a fost imposibil să înţeleg cele menţionate datorită scrisului ilizibil al agentului constatator. I-am sesizat agentului acest lucru, dar acesta a solicitat să semnez", a spus Elisabeta Băcală în contestaţia pe care a depus-o la Judecătoria Timişoara. Ea susţine că este nevinovată. „Am observat pietonul care venea dinspre Parcul Poporului şi care s-a angajat în traversare, dar care în momentul în care eu am trecut de trecerea de pietoni se afla pe celălalt sens de mers, apropiindu-se de refugiul dintre cele două benzi", a mai spus Elisabeta Băcală.

Prefectul: „Nu am intervenit"

Prefectul spune că s-a ţinut departe de acest incident. „Nu am intervenit, nu am dat niciun telefon. Nici ea nu a solicitat şi nu a spus că este soţia prefectului. Nu am încercat să ne folosim de funcţie pentru a scăpa. Dacă a considerat că poliţistul nu a avut dreptate soţia mea a ales calea legală de atac în instanţă", a spus prefectul Mircea Băcală.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco