Şoferul bulgar care a provocat tragedia de pe autostrada M5, de lângă Budapesta, a fost arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul de camion dun Bulgaria a părăsit spitalul unde a fost internat Foto:MTI

Şoferul bulgar care a provocat accidentul de vineri, de pe autostrada M5 din apropiere de Budapesta, a fost reţinut pentru 30 de zile

Şoferul TIR-ului din Bulgaria este acuzat de provocare de accident mortal în masă pe drumurile publice şi neglijenţă în trafic. Bărbatul de 26 de ani a fost reţinut pentru 30 de zile de autorităţile din Ungaria.

Judecătorii au luat decizia din cauza gravităţii accidentului provocat de şofer şi riscul ca acesta să fugă din ţară.

Şoferul a părăsit, duminică, spitalul unde a fost internat după ce a fost rănit uşor în accident. 

“Şoferul se află încă în stare de şoc. Aşa că deocamdată nu este în stare să depună mărturie. Nici mie nu mi-a povestit încă despre cauzele accidentului”, a declarat avocatul Mihali Irinkov, citat de MTI.

Avocatul a făcut recurs la decizia judecătoriei şi speră ca în cel mult două spătămâni să primească un răspuns favorabil, iar clientul său să fie cercetat în stare de arest la domiciliu.

Accidentul a avut loc vineri dimineaţă, pe autostrada M5, spre direcţia Budapesta. Un TIR înmatriculat în Bulgaria a intrat într-o coloană de maşini care se deplasau cu viteză redusă din cauza traficului intens.

Trei microbuze şi şase maşini mici au fost distruse. Trei români şi-au pierdut viaţa şi alte 30 de persoane au fost transportate la spital. 

Citiţi şi:

11 dintre răniţi au fost aduşi la Bucureşti. Aceştia vor fi internaţi în trei spitale

Firma care deţine autobuzul implicat în accidentul din Ungaria are licenţă din 2011

 Accident rutier grav produs lângă Budapesta: trei români morţi şi zeci de răniţi

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța