Snobismul părinților duce la condiții insalubre pentru micuții boboci. Vezi cum se înghesuie aproape 40 de elevi într-o clasă!!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce unele școli de la periferia orașului nu reușesc să își completeze clasele, la liceele de elită din Timișoara, clasele sunt suprapopulate. La liceul „Carmen Sylva", unele clase de boboci sunt formate chiar și din 38 de elevi. Autoritățile spun că nu vor sta cu mâinile în sân.

Liceele de elită din Timișoara au devenit un „must have" pentru părinții care țin la o educație de elită pentru odraslele lor. Astfel, în timp ce școlile de cartier sunt ocolite cu desăvârșire, într-unele licee, copiii vor fi nevoiți să învețe în clase de până la 38 de elevi.

Consecinţe ale "Bacalaureatului de groază": elevii vor da teste din prima zi de şcoală

Se întâmplă la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva", unde, din cele trei clase de boboci care au fost formate, unele au până la 38 de elevi. Situația este cu atât mai gravă cu cât, una din sălile de clasă este fosta sală destinată secretariatului școlii - o încăpere de aproximativ 30 de metri pătrați. În timp ce părinții se plâng de condițiile în care vor fi nevoiți să învețe cei mici, reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș susțin că vor soma conducerea liceului să mai înființeze o clasă.

Internetul este numit "duşmanul numărul unu" al cărţilor. Vezi ce mai zic profesorii despre introducerea orei de lectură în şcoală

„Normal că nu îmi convine ca fetița mea să învețe într-o clasă cu atâția elevi. Eu știu că s-a solicitat, de mult, suplimentarea unei clase pentru clasa I. Nu știu de ce nu s-a aprobat încă", a declarat o mămică a unei fetițe din clasa I.

Soluţie inutilă împotriva chiulangiilor. Cardurile de acces în şcoli nu vor diminua absenteismul în Timiş, spun autorităţile

„E vina părinților care insistă să își înscrie copiii la anumite licee. O să solicit să mai facă o altă clasă. Nu putem continua aşa", a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general de Timiș.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne