Sisteme anti-drone pe aeroporturile din România. „Siguranța traficului este cea mai importantă”

0
Publicat:

Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România s-a întâlnit în ședință, joi, 12 octombrie, la Timișoara. Specialiștii au discutat despre evoluția și situația traficului aerian din România, despre problemele de securitate și investiții.

Aeroportul Timișoara FOTO Arhivă

O companie a prezentat la Timișoara, în cadrul Adunării Generale a Asociațiilor Aeroporturilor din România, soluții de securitate anti drone pentru aeroporturi.

Numărul dronelor este în creștere. Estimăm că în România, în următorii cinci ani, vor fi peste 200.000 de drone. Siguranța traficului este cea mai importantă, iar pe viitor trebuie să găsim și noi soluții astfel încât să prevenim accesul dronelor în zonele aeroportuare”, a declarat Daniel Stamatovici, directorul Aeroportului Timișoara.

Deși există legi și reglementări cu privire la utilizarea dronelor, de cele mai multe ori acestea sunt încălcate de către utilizatori.

Sunt legi, dar peste 90 la sută din încălcările regulamentelor se fac neintenționat. Se fac din necunoașterea legii, din necunoașterea reglementărilor, sunt drone operate de copii. Va trebui să lucrăm mai mult la conștientizare. Numărul de incursiuni care au trecut peste nivelul acceptat de lege, în spații neautorizate, este impresionant. Probabil există zone militare care au autorizație să distrugă o dronă. La ora asta noi nu avem voie să distrugem o dronă, dacă îți intră în spațiu și îți crează o problemă. Încă nu este foarte bine reglementat, dar cred că aeroporturile vor fi printre aceste autorități care vor fi autorizate, la fel ca unitățile militare, să distrugă o dronă”, a mai spus Stamatovici.

O altă problemă este legată de păsările din zona Aeroportului Timișoara.

Noi suntem departe de oraș. Permite dezvoltare, pe de altă parte avem zona agricolă, așa că sunt și multe păsări. Este posibil ca în viitorul apropiat să achiziționăm astfel de echipamente, care să monitorizeze în special păsările. Ele ar putea să fie utile și pentru drone și pentru păsări. Toate aeroporturile au probleme cu păsările. Găsim și noi pe pistă bucăți de șoimi, intră în elici și sunt spulberați...din fericire noi nu avem păsări mari, pelicani, berze, care să provoace daune, dar avem șoimi, ciori, nu sunt atât de mari”, a mai spus Daniel Stamatovici.

Aeroportul Timișoara își va schimba fața după terminarea noului terminal de sosiri curse externe. Lucrările trebuie să fie gata până la sfârșitul anului, conform proiectului pe finanțare europeană, însă acesta va intra în operare de de la 1 aprilie 2024.

Vom mai avea nevoie de câteva luni pentru a obține aprobările de Autoritatea Aeronautică”, a mai spus Stamatovici.

Sunt realizări istorice pe Aeroportul Timișoara. Sunt foarte multe investiții în infrastructură, în securitate, siguranță. de anul viitor aeroportul din Timișoara va avea o altă față și imagine”, a spus David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România.

Destinația Timișoara-tel Aviv a avut căutare

De abia a început compania Hi Sky să opereze cursa Timișoara-Tel Aviv, că acesta a fost întrerupt ca urmare a problemelor din Israel.

Chiar la prima cursă am avut 151 de pasageri la sosire și 140 la plecare. De la prima cursă gradul de încărcare era 85 la sută și erau semne bune. Nici bine n-a început să se stabilizeze și a apărut această problemă. Ultima cursă a fost marți, aeronava a plecat aproape plin de la Timișoara, de asemenea cea care a venit Israel era plină. Ne va afecta prin pierderea acestei curse. Nu știm care vor însă efectele acestui conflict”, a mai declarat Daniel Stamatovici.

1,3 milioane de pasageri la Timișoara

La la începutul anului, pe Aeroportul Timișoara au fost un pic peste un milion de pasageri, dar după estimările conducerii, vor încheia anul pe la 1.360.000 de pasageri, ceea ce înseamnă locul patru în România, după Otopeni, Cluj și Iași.

Suntem în creștere, dar nu știm dacă e din cauza Capitalei Culturale sau e o creștere naturală. Nu știm cum ar fi fost fără”, a concluzionat Daniel Stamatovici.

La această oră aeroportul din Cluj este peste cel din Timișoara, atât ca număr de destinații, cât și ca număr de pasageri. Există însă și o explicație.

Nici vorbă de management defectuos la Timișoara. Timișoara are o competiție mult mai mare ca și Clujul: Belgrad și Budapesta sunt mai aproape. De la Cluj la Budapesta e o distanță de șase-șapte ore cu mașina, de la Timișoara sunt trei ore. În acest moment toate companiile aeriene se confruntă cu o criză de personal, o criză a forței de muncă și întârzie lirvările de aeronave”, a spus David Ciceo, care este și directorului Aeroportului Cluj-Napoca .

Clujul adună pasageri din toate părțile, 360 de grade, noi adunăm doar dintr-o treime. Clujul are o capacitate mai mare de a atrage pasagerii. Orice aeroport în lumea asta depinde de regiunea și de zona pe care o deservește. Pe de altă parte aeroportul ajută la dezvoltarea regiunii. Nu o să vedeți niciodată un aeroport foarte mare într-o zonă depopulată, lângă niște sate. Timișoara se dezvoltă într-un ritm sănătos…Companiile aeriene se orientează după potențialul de pasageri pe care îi au. Dacă au pasageri și are rost să facă ruta, bine. Dacă ruta nu funcționează, opresc cursa. Nimeni nu face un business să piardă bani. Dacă merge Milano, o păstrez. Dacă nu merge, o închid. Ce putem face noi e oferirea de condiții ideale pentru operare”, a completat Stamatovici.

Daniel Stamatovici și David Ciceo la Timișoara FOTO Ștefan Both

„E foarte ușor să meargă din Timișoara cu mașina în Grecia, în Austria, în Croația”

În ceea ce privește oamenii care ajung pe Aeroportul Timișoara, doar o mică parte sunt străini.

Nu știu câți dintre cei care vin sunt turiști. Dar știu că sunt foarte puțini cetățeni străini. Peste 90 la sută din pasagerii care circulă pe aeroportul din Timișoara sunt cetățeni români. Maxim zece la sută din cei care călătoresc de pe aeroportul Timișoara sunt cetățeni străini... poate n-ar fi rău să promovăm mai mult Timișoara ca destinație!”, a explicat Daniel Stamatovici.

E foarte ușor să meargă din Timișoara cu mașina în Grecia, în Austria, în Croația. Clujul e mult mai departe. Foarte mulți din Timișoara merg cu mașina, foarte puțini din Cluj merg pe litoral cu mașina”, crede David Ciceo.

„Este foarte greu să găsim specialiști”

O altă problemă cu care se confruntă aeroporturile este lipsa de personal calificat, în special pentru activitățile la sol.

Ați văzut că toată vara au fost anulate zboruri, au întârziat aeronave. În următorii 15 ani se dublează traficul în România. Anul acesta estimăm 24 de milioane de pasageri, în 2040 estimăm 50 de milioane, asta înseamnă că ne trebuie infrastructură și ne trebuie personal. Este foarte greu să găsim specialiști. Noi îi angajăm și îi instruim. Și de foarte multe ori după ce le facem calificările și instruirile, îi fură companiile aeriene sau Romatsa, care le oferă salarii mai mari. Problema legată de angajați este reală și pentru noi. Mâine (vineri, 13 octombrie) vom discuta despre o strategie... În următorii trei ani intenționăm să instruim 600 de angajați în aeroporturile din România, am depus un proiect european pentru asta”, a mai declarat David Ciceo.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi