Singurul român de la „Impossibility Challenger” a doborât cinci recorduri la Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Cojocnean, un sportiv care nu are limite

Timişoreanul Ştefan Cojocnean a ţinut şi de aceasta dată steagul României la competiţia „Impossibility Challenger”, un veritabil campionat mondial al sporturilor extreme şi al recordmenilor

„Impossibility Challenger” s-a desfăşurat în acest an la Budapesta, unde s-au întâlnit 27 de concurenţi din Germania, Ungaria, Elveţia, Slovacia, Ucraina şi România, prin timişoreanul Ştefan Cojocnean.

În curtea şi sala de sport a şcolii generale Herman Otto, au fost doborâte numeroase recorduri Guinness, recorduri mondiale, naţionale şi personale.

Cojocnean este singurul român care a participat vreodată la „mondialul” sporturilor extreme, prima oară în Germania, în 2009.

Competiţia a luat naştere în 1982 la Zurich, în Elveţia. Din 2002 până în 2009, „challangerul” s-a organizat în Germania. Ultimele două ediţii s-au desfăşurat în Noua Zeelandă. Anul acesta a revenit pe continentul nostru, de data asta foarte aproape de Timişoara, în capitala Ungariei.

Cinci recorduri pe picioroange


Timişoreanul a pregătit cinci probe, toate pe picioroange moderne, sportul pe care îl promovează în România: 100 de metri alergare (15,56 secunde), 100 de metri alergare cu spatele (27,72 secunde), 100 de metri cu sărituri cu coarda (20,52 secunde), 100 de metri alergare cu rotiri de 360 de grade (31,19 secunde) şi alergare pe două mile.



„Pentru că terenul şcolii era prea mic pentru mine, am cerut organizatorilor să fac probele pe stradă. Nu puteam să iau viteză pe acel teren scurt, de 25 de metri, Astfel că doar proba de două mile am făcut-o acolo. Pentru celelalte, au fost de acord să ies afară. Şi aici am avut de furcă, din cauza unui încenitor de viteze din asfalt”, a povestit Ştefan Cojocnean.

A căzut înainte de start


La proba de două mile, sportivul timişorean a căzut când mai avea doar zece metri până la sosire. Antrenat bine şi extrem de motivat, Cojocnean s-a ridicat în timp record şi a încheiat cursa cu record mondial.

„Aşa e şi în viaţă. Dacă cazi, te ridici şi mergi mai departe. La fel e în sport. Trebuie să ai o gândire pozitivă, credinţă în victorie”, a punctat Cojocnean.



Acesta s-a pregătit efectiv pentru competiţie timp de o lună de zile, dar pentru el antrenamentul face parte din hrana zilnică. „Faţă de Imposibility Challenger din 2009, din Germania, am fost fost mult mai în formă. Atunci aveam 37 de ani, dat acum forma mea a fost cu 80 la sută mai bună”, a a adăugat Cojocnean.

Probe şi recorduri inedite la Budapesta

În competiţia "Impossibility Challanger" de la Budapesta au intrat persoane care şi-au depăşit limitele. Printre recordurile doborâte se află cel al unul maghiar originar din Oradea, Attila Banyai (foto), peste care a trecut de cinci ori un Jeep.

Am vorbit cu Attila în limba română. Mi-a plăcut proba lui. Mi-a plăcut şi Milan Roskopf, care a jonglat cu trei bile, fiecare de câte zece kile, Pavla Vackova a făcut portretele oamenilor cu foarfeca, altcineva a pictat 18 ore, iar o femeie a tuns persoane timp de 24 de ore. Fekete Viktor a avut nişte probe foarte tari cu bicicleta. A sărit peste 50 de persoane şi doborât recordul la săritura în înălţime. Albert Walter a rupt în câteva secunde o carte de telefoane, altul a bătut recordul la rupt plicuri”, a povestit Ştefan Cojocnean.



Profesorul de sport şi proprietarul clubului No Limits din Timişoara speră ca de la următoarele competiţii să participe şi alţi români. „Toţi ne putem depăşi limitele dacă avem credinţă şi curaj să încercăm. Acesta este motto+ul lui Sri Chinmoy, cel care a lansat Impossibility Challenger”, a încheiat Ştefan Cojocnean.
 

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online