Simulare de dezastru la Timişoara. Scenariul: două trenuri se ciocnesc şi sunt la un pas de explozie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simularea are loc ]n Gara de Est din Timişoara (foto arhivă)

Ambulanţa, pompierii, poliţiştii şi angajaţii CFR vor fi în priză în această dimineaţă cu ocazia unei simulări neîntâlnite până acum la Timişoara. Scenariul prevede un accident feroviar de amploare în Gara de Est din Timişoara.

Conform scenariului pus la cale de autorităţi, la ora 10.58, are loc un accident feroviar, între un tren de marfă ce transportă produse petroliere (benzină şi motorină) şi un tren de călători, în zona Gării de Est din municipiul Timişoara. În urma coleziunii deraiază trei vagoane din garnitura trenului de călători. Din garnitura ce transportă produse petroliere primul vagon cisternă după locomotivă se răstoarnă, iar combustibilul se scurge pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi şi ia foc, existând risc major de explozie şi pericol de propagare şi la celelalte vagoane. Accidentul este deosebit de grav, având victime multiple, unele surprinse sub fiarele contorsionate ale vagoanelor.

"Planul roşu de intervenţie este un plan ce prevede organizarea şi realizarea răspunsului instituţiilor abilitate din judeţ în cazul producerii unor accidente colective sau a unor dezastre. Declanşarea Planului Roşu se realizează de către Prefectul judeţului Timiş, imediat după producerea dezastrului, sau de către inspectorul-şef al ISU Timiş, în maxim cinci minute de la producerea situaţiei de urgenţă.

Acest exerciţiu se desfăşoară anual, însă este pentru prima dată când este organizat la o asemenea amploare la nivelul municipiului Timişoara.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă