Şeful ADP din Timişoara: Am plătit din buzunar celor care au cerut banii pe parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locurile de parcare din zona centrală sunt încă sub nămeţi

Administraţia Domeniului Public din Timişoara nu reuşeşte să facă faţă deszăpezirii şi a cerut ajutorul armatei. În continuare, numeroase parcări din oraş sunt blocate de munţi de zăpadă

Drumurile şi şoselele din Timişoara au fost curăţite, însă locurile de parcare din oraş sunt însă sub nămeţi. Zăpada aruncată de pe străzi şi trotuare a ajuns în cea mai mare parte pe marginea drumurilor, în parcări, formând veritabile munţi. Cei de la ADP susţin că lucrează cu toate utilajele, cu tot personalul, zi noapte, însă nu reuşesc fac faţă situaţiei.

Urgenţa celor din omandamentul de iarnă a fost să cureţe străzile, dar toată zăpada a fost împinsă spre parcări. De la Sinaia până în Calea Şagului sunt doar doi kilometri şi jumătate, pe un sens, dar nu reuşim să facem curat. Sunt locuri în care am 2 metri cubi de zăpadă, nu avem cum să facem faţă fizic. Este foarte multă zăpadă. Am 120 de oameni cu lopata afară, 16 utilaje, am scos şi femeile. Oamenii sunt epuizaţi şi îngheţaţi. Nu mă pot băga în unele locuri pentru că sunt maşini lăsate şi Doamne fereşte să le zgâriem”, a declarat Liviu Barbu, şeful ADP.



GALERIE FOTO

Ajutor de la armată

Acesta susţine că a cerut ajutorul armatei pentru a îndepărta troienele de zăpadă din parcări. Ieri au lucrat aproape 60 de soldaţi din Brigada 18 Infanterie. „Ce să facem dacă nu a mai nins aşa în Timişoara de 25 de ani, iar în patru zile s-a strâns zăpadă cât a fost în şase ani. Din păcate este destul de greu să îi urnim pe cei de la armată, astăzi nu au mai ieşit pentru că am avut nevoie de alte cereri. Sperăm zilele viitoare să vină”, a mai declarat Barbu.

Şeful ADP cere înţelegere şoferilor care îşi găsesc cu greu locuri de parcare, pentru că returnarea banilor pe abonament este destul de dificil de făcut. „Au venit până acum doi cetăţeni să le dau banii pe parcare. Era vorba de trei lei şi un pic. Am scos din buzunarul meu, pentru că mă costa mai mult dacă mă puneam să fac hârtii”, a afirmat Liviu Barbu.

Citeşte şi:

Veşti proaste pentru vestul ţării: după ninsori-record, vine un ger de crapă pietrele


Timișoara sub nămeți: vezi cum arăta oraşul noaptea trecută VIDEO


Timișoara sub nămeți: 700 de persoane implicate în deszăpezire GALERIE FOTO


Timișoara este sub zăpadă! Șoferi, nu uitați lanțurile, lopata și cablul de remorcare! GALERIE FOTO

Ninsoarea dă bătăi de cap șoferilor din Timișoara: în oraș se circulă cu 20 de kilometri pe oră GALERIE FOTO

Deţinuţii de la Penitenciarul Timişoara dau la lopată pe străzile înzăpezite

Zăpada a ocupat locurile de parcare şi este stăpână în cartierele din Timişoara

Autostrada Arad-Timişoara a fost curăţată în timp record: 24 de ore! FOTO

Am scăpat de ninsoare, vine un ger de crapă pietrele GALERIE FOTO

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa