Şefii EXIT Festival de la Novi Sad au vizitat Timişoara. S-ar putea organiza un eveniment similar în Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de mii de spectatori la Festivalul EXIT de la Novi Sad

Patru reprezentanţi ai reputatului festival EXIT, de la Novi Sad, în frunte cu Dusan Kovacevic, fondatorul şi directorul evenimentului.

Una din cele mai mari festivaluri de muzică din Sud-Estul Europei se desfăşoarăla Novi Sad, în capitala provinciei Vojvodina. Evenimentul adună zeci de mii de oameni în fortăreaţa Petrovaradin, construită la înălţime pe ţărmul Dunării.

Unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, EXIT, ar putea ajunge şi la Timişoara. În oraşul de pe Bega, au venit cei mai importanţi oameni de la EXIT, Dusan Kovacevic, directorul şi fondatorul festivalului, alături de directorii Biljana Bilic, Darko Flego şi Konstantin Polzovic. 


Deocamdată organizatorii festivalului din Serbia au purtat câteva discuţii cu viceprimarul Dan Diaconu, la Timişoara, însă despre o ediţie timişoreană a Exitului ar putea fi vorba de abia peste câţiva ani.   

De la începuturile modeste ale unui proiect iniţiat de studenţi, în anul 2000, îndreptat împotriva regimului Milosivici, Festivalul EXIT a ajuns să definească noua generaţie de tineri din Serbia. 

"Este mai mult decât un festival, este o oportunitate pentru tineri de a-şi sprijinii propriile convingeri într-un mod creativ şi pozitiv, iar mai presus de toate, de a petrece mult şi bine alături de mii de tineri lipsiti de prejudecăţi, deschişi la nou", spun organizatorii.
 

În 2014 la festival au venit mii de spectatori, recordul zile fiind de 35.000.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate