Securitatea i-a alungat pe scriitorii germani din Timişoara
0Werner Kremm este singurul membru al grupului de scriitori germani Aktionsgruppe Banat, care nu a plecat din România. Richard Wagner, William Totok, Johann Lippet, Helmut Britz, Helmuth Frauendorfer, Ernest Wichner şi Herta Muller au fost alungaţi de Securitate.
Werner Kremm este singurul din „grup” care a preferat să rămână în ţară. „La noi, toată familia a rămas în ţară. Părinţii, fratele, verii. Suntem o familie unicat în România. Eu aş fi putut să plec în 1990, dar am preferat să rămân, după ce fiica mea, care avea doar zece ani, a spus că ea aici îşi vede viitorul”, a declarat Werner Kremm, actualul redactor-şef al ziarului german din Timişoara „Banater Zeitung”.
„Grupul de Acţiune Banat” era format în special din absolvenţii secţiei de limbă germană, din Sânnicolau Mare. Denumirea a fost dată de un critic literar din Sibiu, Hans Weber. „Acest grup era strict literar. Din zbor s-a prins că am putea fi un grup de acţiune. Nu are rost să fac acum pe victima comunismului, pentru că nu îmi stă în fire”, a mai declarat Kremm.
Criticul literar Daniel Vighi îşi aminteşte de vremurile în care intelectualii nemţi din Banat le stricau zilele şi nopţile securiştilor silitori. „Ei nu au dorit neapărat să părăsească Timişoara, iar Securitatea a trebuit să depună multe eforturi, şicane şi anchete ca să-i împingă în cele din urmă dincolo de graniţă”, a spus Vighi.
Mulţi dintre scriitorii nemţi au fost reţinuţi de poliţie şi au fost ţinuţi în arest. William Totok a stat opt luni. Aceştia au fost eliberaţi în urma intervenţiei guvernului german, care ameninţa România cu un scandal diplomatic.
„S-au scris lucruri aberante”
Scriitorul şi jurnalistul reşiţean se poate „lăuda” un dosar de securitate „de toată frumuseţea”. Kremm nu a citit conţinutul dosarului său, ci doar spicuiri din dosarele foştilor săi colegi din
„grup”.
„Am un dosar gras, pe care a vrut să mi-l vândă un securist, în anii ‘90, la Reşiţa. Eu nici nu vreau să văd ce scrie. Am citit ce s-a scris în alte dosare despre mine. Sunt lucruri aberante scrise de tipi care doreau să câştige o pită caldă din partea securităţii, să aibă un stat. Spre exemplu, într-un singur raport, scrie de 18 ori locul şi când m-am sărutat cu iubita. A fost o încălcare a intimităţii. Şi cu ce folos?”, se întreabă Kremm.
Mai inteligenţi decât ofiţerii
Securitatea i-a monitorizat pe scriitorii nemţi şi au montat microfoane chiar şi în sala de la„Orizont”, unde se ţineau cenaclurile. În majoritatea cazului, ofiţerii de serviciu spunea că „scriitorii nu discutau probleme politice”. Era ca o joacă de-a şoarecele şi pisica, în care nemţii se dovedeau mai inteligenţi decât urmăritorii lor. „Noi ştiam că suntem ascultaţi. Am avut grijă ce spunem. Era bine că ne credeau naivi, deşi nu eram”, a mai povestit Werner Kremm.