Scuza unui şofer cu Porsche prins de radar cu 186 km/h: „Soţia suferea un anevrism şi solicita ajutor medical”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Timiş a emis recent sentinţa finală într-un dosar în care şoferul unui Porsche a contestat procesul-verbal prin care a fost lăsat fără permis după ce a condus cu 186 km/h pe autostrada A1. Sentinţa scoate la iveală scuza găsită de şofer pentru viteza avută.

Amendă de 1.300 de lei şi suspendarea permisului pentru 90 de zile. Aceasta este sancţiunea primită de şoferul unui Porsche prins de radar cu 186 de km/h pe autostrada A1. Sancţiunea a fost aplicată în septembrie 2018, iar şoferul amendat a semnat procesul verbal cu menţiunea: „Mă grăbeam din cauză că soţia suferea un anevrism şi solicita ajutor medical de urgenţă. În lipsa medicamentelor mă îndreptam către spital”.

Ulterior, şoferul a contestat amenda în instanţă la Judecătoria Timişoara, dar a pierdut. Bărbatul a depus apel, care s-a judecat la Tribunalul Timiş. În cererea de apel, şoferul a arătat că „în momentul în care organele de poliţie l-au oprit a fost surprins de faptul că aparatul radar a înregistrat o asemenea viteză de rulare a autovehiculului, întrucât a avut siguranţa că nu a depăşit cu 50 km/h viteza regulamentară pe sectorul de drum pe care se deplasa”.

„Procesul verbal de contravenţie nu cuprinde toate elementele legale, fapt care atrage sancţiunea nulităţii acestuia, respectiv: lipseşte locul în care fapta a fost săvârşită, nu s-a indicat dacă radarul era staţionar sau î n mişcare, după cum nici faptul că era noapte, iar condiţiile meteo influenţează acurateţea măsurării vitezei. De asemenea nu este indicată nici un fel de informaţie privind omologarea aparatului radar. Aceste deficienţe împiedică efectiv şi efectuarea unei apărări, precum şi imposibilitatea instanţei de a aprecia legalitatea actului contestat”, a insistat şoferul care nu a avut nicio şansă în a-I convinge pe judecătorii Tribunalului Timiş, care au menţinut sancţiunea.

„Fapta săvârşită de petent a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic potrivit art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002. Depăşirea vitezei legale cu 56 km /oră rezultă din înregistrările şi planşele foto depuse de intimată la dosarul cauzei”, se arată în sentinţa Tribunalului Timiş care este definitivă.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €