Video Șantier inaugurat de Grindeanu, pustiu după plecarea ministrului. „Se lucrează intens, dar nu aici” VIDEO

0
Publicat:

Șantierul noului terminal de Plecări Externe de la Aeroportul Timișoara a rămas pustiu după ce, în urmă cu o săptămână, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost marcat startul lucrărilor, iar pe șantier era plin de utilaje. 

Șantierul noului terminal de la Aeroportul Timișoara FOTO Daniel Dancea

Vineri, 4 noiembrie 2022, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, însoțit de un alai de membri PSD (deputatul Alfred Simonis, subprefectul Sorin Ionescu, prefectul Mihai Ritivoiu), a „descins” la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara pentru a marca startul lucrărilor la „cea mai importantă investiție din istoria Aeroportului Timișoara” – noul terminal de Plecări Externe, o investiție de peste 180 de milioane de lei.

În fața camerelor de vederi, cu utilajele lucrând de zor în spatele său, Sorin Grindeanu a spus că își dorește ca lucrarea să fie terminată la termen astfel încât banii europeni destinați proiectului să nu fie pierduți.

După inaugurarea lucrărilor, utilajele au dispărut de pe șantier. Surse din cadrul Aeroportului Timișoara au declarat că toată săptămâna trecută, după plecarea ministrului, pe șantier nu a mai apărut niciun utilaj.

Vineri, 11 noiembrie 2022, pe șantier nu era picior de muncitor sau vreo urmă de utilaj. Practic, șantierul inaugurat cu fast cu o săptămână înainte era gol.

Directorul Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Daniel Stamatovici, a declarat că la noul terminal se lucrează la turnarea fundațiilor, dar nu pe teren, ci în fabrici.

„Se lucrează foarte intens, dar nu aici. Se lucrează în fabrici. E un sistem nou, de care nu am mai auzit. Vor veni cu fundațiile gata turnate. Nu le vor turna la fața locului. Au săpat deocamdată șanțul la acel tunel pentru echipamentele care transportă bagajele. Acum se lucrează la turnarea de fundații în fabrici și la debitarea elementelor de metal”, a explicat directorul Aeroportului „Traian Vuia” Timișoara.

Despre turnarea fundațiilor în fabrici a vorbit la inaugurarea lucrărilor și un reprezentant al Concelex, firma de construcții care a câștigat licitația pentru realizarea investiției. „Aeroportul este o clădire din prefabricate. Va fi o perioadă în care prefabricatele se vor executa în hală”, a spus reprezentantul constructorului.

Întrebat de Grindeanu dacă se ține de termen, constructorul a dat asigurări ferme că lucrarea va fi terminată în timp util.

Noul terminal are o valoare de peste 180 de milioane de lei FOTO Daniel Dancea

Lucrările la noul terminal de plecări externe sunt în valoare de 184 de milioane de lei, din care 93 de milioane sunt bani europeni nerambursabili. Pentru a nu fi pierdută finanțarea europeană, șantierul trebuie închis până la 31 decembrie 2023.

Directorul aeroportului susține că a primit promisiuni ferme cu privire la faptul că lucrarea va fi gata până la finalul anului 2023.

„Și-au asumat verbal că vor termina înainte de termen. Partea de final, dacă va fi, vom avea toate materialele și tot ce se va cheltui după 31 decembrie va trebui decontat de către aeroport. Și dacă se întârzie o lună, suma plătită de aeroport nu va fi semnificativă. Va fi doar o parte din manopera de finalizare, dar sperăm să nu fie cazul. Sperăm să se încadreze până la sfârșitul lunii decembrie”, a mai declarat Daniel Stamatovici.

Șantierul noului terminal al Aeroportului Timișoara FOTO Daniel Dancea
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi