Şanse la viaţă în Cluj şi Bucureşti, după o prelevare de organe la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Bucureşti şi Cluj, împreună cu doctorii de la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara au efectuat azi noapte cea de-a treia prelevare de organe din acest an în oraşul de pe Bega.

Intervenţia a durat aproximativ cinci ore, fiind prelevate ficatul şi rinichii de la o pacientă în vârstă de 65 de ani, din Timişoara, care a suferit un accident vascular cerebral cu hemoragie cerebrală. Rinichii au fost preluaţi de echipa de specialişti din Cluj, iar ficatul de medicii din Bucureşti.