„Să ierţi de 70 de ori câte 7“. Ce semnifică cea mai puternică învăţătură biblică despre iertare: „Neiertarea e otrava pe care o bei, sperând că moare celălalt”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copil în rugăciune

Iertarea unei persoane care ţi-a greşit sub o formă sau alta pare de foarte multe ori ceva de neimaginat. Chiar şi în cazul unor greşeli mărunte, iertarea este grea, iar în unele cazuri justificarea este imposibilitatea iertării la nesfârşit. Biblia tratează pe larg problema iertării, iar printre cele mai cunoscute expresii ale Mântuitorului este „să iertaţi de 70 de ori câte 7”.

Moartea Mântuitorului pe cruce pentru iertarea păcatelor noastre arată că iertarea este pilonul de bază al creştinimului. De altfel, paginile Sfintei Scripturi sunt pline de învăţături despre iertare.

Multe îndemnuri despre iertare vin prin intermediul Bibliei direct din partea Domnului Iisus. Inclusiv rugăciunea „Tatăl nostru” ne învaţă să „iertăm greşiţilor noştri”. Biblia mai arată că, la un moment dat, apostolul Petru  întreabă de câte ori să îi iertăm celui care ne-a greşit. Răspunsul a venit printr-o expresie foarte cunoscută şi astăzi „de 70 de ori câte 7”. Preotul ortodox Nicolae Morar, conferenţiar la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii de Vest a explicat că iertarea „de 70 de ori câte 7” este de fapt o iertare nelimitată.

„Mântuitorul arată că a fi desăvârşit înseamnă a exersa nelimitat actul iertării faţă de semeni. A ierta de 70 de ori câte 7 înseamnă a ierta la infinit, aceasta fiind singura modalitate prin care omul poate aproxima existenţa lui Dumnezeu. Modul exemplar de a ierta îl demonstrează Mântuitorul în momentul în care a fost răstignit de autorităţile religioase ale Israelului. Mântuitorul cere Părintelui Ceresc să le ierte faptele comise pentru că nu ştiu ce fac. Dacă suntem fidelii lui Hristos trebuie să iertăm orice. Stă în măsura lui Dumnezeu să îl sancţioneze pe criminal. Datoria noastră este să iertăm”, a explicat preotul timişorean.

La rândul său,  Alexandru Neagoe, pastor al Bisericii Baptiste Betel din Timişoara, a explicat că Dumnezeu ne cheamă să iertăm fără limită. Condiţia este ca acela care a greşit să îşi ceară iertare, pentru că nu poţi să ierţi pe cineva care nu îşi doreşte să fie iertat. „Dumnezeu însuşi aşteaptă să ne cerem iertare ca să ne dea iertare”, a explicat pastorul. Acesta a subliniat, însă, că o astfel de situaţie îţi poate face ţie rău, purtând povara neiertării. 

”Nu e necesar să ierţi acolo unde cineva îşi bate joc”

„Neiertarea este otrava pe care o bei sperând că moare celălalt. Neiertându-l pe cel care mi-a greşit, nu îi fac atât de mult rău lui, cât îmi fac mie. Se pune, astfel, problema ce fac într-o situaţie în care cel care a greşit nu cere iertarea. Atunci, trebuie făcută o distincţie între acordarea de iertare, când îi dau dezlegare, sau eliberarea mea din capcana neiertării. Dacă celălalt nu îşi cere iertare, eu nu pot să îi dau lui iertarea în ce îl priveşte pe el, dar pot să îi cer lui Dumnezeu ca eu să fiu eliberat de povara neiertării”, a mai explicat Neagoe.

Pastorul a mai subliniat că nimănui nu i se poate cere să ierte pe cineva care face greşeală după greşeală, îşi cere iertare de pe buze şi persistă în greşeala lui.

„Dacă cineva îmi greşeşte cu nonşalanţă şi nu depune niciun efort să schimbe ceva, eu nu sunt chemat să acord o asemenea iertare ieftină. Nu avem dreptul să păcătuim profitând de bunătatea şi de iertarea lui Dumnezeu. Nu cred că este necesar să iertăm acolo unde cineva îşi bate joc de iertarea noastră. Iertarea nu îl absolvă pe cel iertat de consecinţe în totalitate. Spre exemplu, dacă copilul meu a spart un lucru de valoare şi îşi cere iertare, îi voi da iertarea, dar îi voi spune că lucrurile astea costă şi va pune şi el ceva din puşculiţa lui pentru a învăţa că greşelile costă”, a punctat Alexandru Neagoe, care a mai subliniat că în cazuri unor abuzuri fizice păstrarea unei distanţe de protecţie şi precauţia în acordarea unei încrederi totale este necesară chiar dacă ai acordat iertarea totală.

Iertarea vindecă trupul

Într-un articol publicat în ziarul Lumina, medicul psihiatru Andreea Hefco arată că în unele cazuri, bolile trupului au legătură directă cu o boală a sufletului provocată de neiertare. „Când sufletul ne doare, şi trupul ajunge să sufere. Ne facem analize, căutăm medicamente care blochează doar efectele, uitând să mergem mai departe, spre cauza directă a suferinţelor noastre. La baza multora dintre bolile pe care le trăim stă lipsa iertării”, arată specialistul. Potrivit aceleiaşi surse iertarea este un adevărat tratament.

„Atunci când nu iertăm, păstram mânie ascunsă în "ţinerea de minte a răului", amărăciune, autocompătimire. Ne baricadăm în noi înşine după zidurile de durere care nu dispar doar întorcându-ne privirea de la ele. Iniţial, a simţi furie intensă sau mânie pentru o nedreptate trăită este o reacţie sănătoasă, firească şi uneori salvatoare. Ceea ce ne îmbolnăveşte este transformarea acestor sentimente în ură sau în dorinţă de răzbunare, care ne parazitează şi se hrănesc din energia sufletului nostru”, a subliniat medicul Andreea Hefco în articolul din ziarul Lumina.

Mai puteţi lectura:

Învăţăturile duhovnicilor României despre iubire. Arsenie Papacioc: „În iubire nu există nimic raţional!“. Cele mai înţelepte citate ale părinţilor

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă